Ultimele bătălii înainte de votul pe moţiune
Contrele politice și acuzațiile între tabere sunt tot mai dure în așteptarea zilei în care va fi supusă la vot moțiunea de cenzură PSD-AUR. Nu e liniște nici printre inițiatori: George Simion a lansat o serie de acuzații la adresa guvernului Bolojan, dar și a PSD. Se aruncă în luptă și sondaje, iar sociologii spun că moțiunea a trezit din nou interesul oamenilor pentru politicieni și consecințele acțiunilor acestora.
Liderul AUR a ieșit în public cu acuzății grele la adresa colegilor de moțiune și a guvernului, dar și cu o întrebare pentru electorat.
Liberalii întăresc mesajele de susținere pentru Bolojan și împotriva oricărei colaborări cu PSD. Indiferent de rezultatul votului pentru moțiune, văd partea plină a paharului: sondajele, spun ei, arată că partidul și Ilie Bolojan au crescut în preferințele electoratului.
“Rezoluția Biroului Permanent Național din 21 aprilie este clară: dacă PSD declanșează o criză guvernamentală, PNL nu va mai face parte dintr-o coaliție cu această formațiune. Nu este o amenințare, ci o concluzie la care am ajuns după prea mulți ani în care am acceptat firimituri electorale în detrimentul unui parcurs strategic.
Putem fi un partid de 30%. #România are nevoie de un partid liberal puternic.”
Social democrații, pe de altă parte, ii acuză pe foștii parteneri de guvernare de eșecul PNRR , dar și de starea economiei.
“Dincolo de propagandă și de previziunile veșnice ale celor care propavaduiesc întotdeauna apocalipsa când e PSD la guvernare, avem realitatea confirmată de INS și Ministerul Finanțelor. Salvatorul Ilie Bolojan a îngropat economia.“
În funcție de rezultatul votului asupra moțiunii, partidele se vor putea poziționa pentru alegerile parlamentare de peste doi ani. Până atunci au reușit să resusciteze interesul românilor pentru scenă politică.
Moțiunea de cenzură va fi dezbătută și votată marți. Pentru că guvernul să fie demis e nevoie de votul a 233 de parlamentari. Moțiunea a fost semnată de 253.

