Ultima zi pentru înscrierea la simulările Evaluării Naționale
Astăzi este ultima zi în care școlile pot solicita organizarea simulărilor pentru Evaluarea Națională. De asemenea, este și ultima zi în care profesorii se pot înscrie pentru a participa în calitate de evaluatori.
Până acum s-au înscris pentru simularea Evaluării Naționale peste 8.700 de profesori evaluatori.
Ministrul Educației, Mihai Dimian, a anunțat că peste 90% dintre școli doresc să susțină simulări ale Evaluării Naționale.
Într-un mesaj publicat pe o rețea de comunicare, ministrul precizează că, din informațiile primite de la inspectorate, mai mult de jumătate dintre elevii înscriși în clasa a VIII-a au trecut deja, în cursul acestui an școlar, printr-o experiență similară, datorită simulărilor organizate la nivel județean.

