Ultima zi de iarnă – Primăvara se întoarce în forţă în duminica Floriilor, anunță meteorologii
Iarna parcă nu vrea să mai plece din România. A fost încă o noapte cu temperaturi negative, zăpadă şi polei. Temperaturile au coborât până aproape de minus 18 grade pe vârful Omu, iar în judeţele din nord a nins chiar şi în această dimineaţă și a fost nevoie de intervenţia drumarilor pe mai multe şosele. Meterologii vin însă cu o veste bună. Primăvara se întoarce în forţă în duminică Floriilor.
Dimineață, locuitorii din nordul țării s-au trezit în plină iarnă. Zăpada depusă peste noapte a îngheţat şi a fost nevoie că drumarii să întervină pe mai multe şosele din Suceava şi Neamț.
În această dimineață, pe mai multe drumuri din Neamț a fost polei, au fost mai multe accidente, printre care și cel din comună Gârcina, unde un șofer a pierdut controlul mașinii și a ajuns în rău.
În zonele de munte a fost viscol. Iar vântul va continuă să bată cu putere. Meteorologii au prelungit până mâine dimineaţă Codul galben, mai ales pentru zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură.
Salvamontiștii atrag atenția turiștilor să nu se aventureze pe munte în această perioada cu vreme instabilă.
Dragoș Onea, Salvamont Argeș: În masivul Făgăraș continuă să ningă. Avem un strat de zăpadă de peste 20 de cm. La peste 2.000 de metri avem risc de avalanșă de gradul trei, viteza vântului atinge la rafală peste 70 km/oră. Traseele montane sunt închise. Stați în preajma cabanelor.
De aproape o săptămână, vremea s-a încăpăţânat să rămână foarte rece. Noaptea trecută a fost din nou ger, cu aproape minus 18 grade pe vârful Omu şi temperaturi negative în aproape toată Țară. Oamenii sunt disperaţi. Şi acum taie lemne că să pună pe foc.
Ce a fost mai rău a trecut, dau asigurări meteorologii, care anuntă că primăvara se întoarce.
Oana Păduraru, meteorolog de serviciu, ANM: Scăpăm de iarnă și duminică. Chiar vom putea spune că am ajuns la o vreme de primăvară. Vor fi temperaturi care vor ajunge la 20 de grade în Câmpia de vest, dar vor fi și temperaturi 17 grade în sud. Încălzirea semnificativă va fi la începutul săptămânii viitoare, când temperaturile vor depăși frecvent 20-22 de grade.
Şi de Paşte vremea va fi frumoasă, spun meteorologii, cu soare, ploi izolate și temperaturi în jurul valorii de 20 de grade.