Uitaţi printre lacrimi şi singurătate. Mii de bătrâni şi-au petrecut sărbătorile departe de familii
Bătrânii unui azil din Capitală şi-au stins dorul de familii cu poezii. Centrul are grijă de ei şi le oferă condiţii bune, însă nu le poate umple golul din suflete.
Domna Maria Manu a venit în centru acum cinci ani, cu răni pe corp şi în suflet. “Băiatul a vrut casa, i-am dat-o, pur şi simplu. După care au început bătăile şi am ajuns aici”, spune plângând femeia.
Aceleaşi dorinţe le are şi domnul Vasilcan. Are doi copii. El a mai fost vizitat, dar copiii nu au reuşit să ajungă la el de Paşte. “I-am înţeles, au şi ei greutăţile lor”, se consolează bătrânul.
Şi-a păstrat generozitatea şi la aproape 80 de ani, împarte bomboane prietenilor pe care şi i-a făcut la azil, glumeşte cu ei, îi încurajează, însă în sufletul lui tristeţea îşi face uneori loc.
“Un cămin de bătrâni este un cămin emoţional. Este foarte multă emoţie aici şi, într-adevăr, sărbătorile sunt cele mai dificile momente”, spune Daniela Dumitrescu, psiholog clinician.
Specialiştii se străduiesc să îi ţină ocupaţi, astfel încât să nu se instaleze depresia. Au zeci de activităţi, de la lucru manual, până la terapie prin muzică.
Daniela Dumitrescu, psiholog clinician: „Asta le lipseşte, de fapt, relaţia de ataşament, cineva pe care să aştepte şi cineva de care să li se facă dor. Ai nevoie de ceva care să te aştepte mâine. Dacă nu mai aştept nimic mâine, nu am de ce să mai trăiesc astăzi”.
Viitorul şi trecutul sunt de fapt ancorele lor, legătura dintre ele îi ţine în viaţă şi îi mai face să uite, din când în când, de singurătate.