UE îndeamnă Statele Unite la un „efort comun” pentru a găsi un acord în privința taxelor vamale

Uniunea Europeană (UE) este pregătită să găsească un „acord echitabil” cu Statele Unite, dar asta necesită un „efort comun” pentru a reuşi, a declarat luni pe X comisarul european pentru comerţ, Maros Sefcovic, în vizită la Washington, transmite AFP.
La finalul unei întâlniri cu secretarul american pentru comerţ, Howard Lutnick, Sefcovic a reiterat propunerea europeană a unor taxe zero în mod reciproc în cazul bunurilor industriale şi de a lucra la „barierele netarifare”, denunţate de Washington.
Barierele netarifare pot fi standarde instituite pentru a dezavantaja produsele importate, impozitarea indirectă asupra anumitor tipuri de produse care ar afecta în primul rând companiile străine sau subvenţii ori sprijin pentru anumite industrii.
Dar a ajunge la un acord va necesita „un efort comun semnificativ din partea ambelor părţi„, a adăugat Sefcovic.
Preşedintele american Donald Trump a suspendat miercuri timp de 90 de zile taxele vamale suplimentare care depăşesc nivelul taxei vamale de bază de 10% percepute asupra produselor importate de Statele Unite.
Aceste taxe vamale erau prevăzute iniţial la 20% pentru UE, dincolo de cele aplicate odată cu revenirea lui Trump la Casa Albă, care era în medie de 2,5% pentru produsele europene care intrau în Statele Unite.
Cu o cotă acum de 12,5%, acestea sunt prin urmare impozitate de 5 ori mai mult la intrarea în Statele Unite decât erau la sfârşitul lui 2024.
Însă UE a anunţat joi că suspendă contramăsurile referitoare la taxele vamale nejustificate anunţate de SUA, decizie calificată drept „foarte inteligentă” de către preşedintele american, care consideră Comisia Europeană „dificilă” în negocieri.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a confirmat joi că aceste represalii au fost suspendate „pentru a da o şansă negocierilor”.
„Dar dacă negocierile nu se vor dovedi satisfăcătoare, contramăsurile UE vor intra în vigoare„, a avertizat ea, anunţând suspendarea lor cu 90 de zile.
Preluare: Agerpres