Ucraina nu renunță la ipoteza recuperării peninsulei Crimeea. Ministrul Apărării, Oleksii Reznikov: Contraofensiva noastră va fi în direcții diferite, în momente diferite

8 aprilie 2023, 23:09

Ucraina anunță că poate relua exporturile de energie după o pauză de 6 luni.

În același timp, președintele Volodimir Zelenski și ministrul Apărării vin cu precizări legate de posibile negocieri de pace.

Poziția Kievului rămâne inflexibilă: recuperarea tuturor teritoriilor ocupate de ruși, inclusiv peninsula Crimeea.

Contraofensiva noastră va fi în direcții diferite, în momente diferite, până când obiectivul principal va fi atins, a declarat ministrul Apărării, Oleksii Reznikov.

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Lumea ar trebui să știe – respectul și ordinea vor reveni în relațiile internaționale doar când steagul ucrainean se va întoarce în Crimeea, când acolo va fi libertate, la fel ca peste tot în Ucraina.

Oleksii Reznikov, ministrul ucrainean al Apărării: Preşedintele Zelenski a fost foarte clar când a transmis acest mesaj acum câteva luni. Nu va sta la masă cu preşedintele actual de la Kremlin. El va discuta cu următorul lider al Rusiei problemele viitoarei coexistențe a celor două țări, pentru că este vorba despre vecinătate.

Echilibrul de forțe pe frontul din Bahmut rezistă, în pofida presiunii forțelor ruse de a prelua controlul total al orașului. Au fost lansate mai multe atacuri la Avdiivka și Mariinka.

Rusia anunță că a doborât o rachetă ucraineană deasupra Crimeei și a atacat mai multe obiective.

Igor Konașenkov, purtător de cuvânt, Ministerul rus al Apărării: „Trei depozite de muniții ucrainene cu obuze și rachete au fost distruse în Konstantinovka din Republica Donețk, Berislav, în regiunea Herson, și Orekhov, în regiunea Zaporijie.”

La Moscova, câteva sute de persoane, între care liderul grupului paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin, s-au strâns la înmormântarea bloggerului militar ucis recent într-un atac cu bombă.

Importante forțe de securitate au supravegheat zona. Mercenarii au depus pe sicriu un baros în loc de jerbă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite