Vineri 20 iunie 2025 | București 20˚C / Cer variabil

Ucraina: Atac rus cu rachete asupra capitalei Kiev şi altor oraşe. Aviaţiile poloneză şi aliate, în alertă

6 aprilie 2025, 09:23 (actualizat 6 aprilie 2025, 19:42)

Rușii au atacat cu rachete balistice şi drone capitala Ucrainei. Atenție, sunt informații și imagini cu impact emoțional! O persoană a murit şi trei au fost rănite. Atacul vine după cel asupra unei zone rezidenţiale din Krivoi Rog, în care 19 oameni, inclusiv copii, și-au pierdut viața. Analiştii de la Kiev și București spun că, prin astfel de lovituri, rușii încearcă să distrugă moralul ucrainenilor ca să capituleze mai repede.


Atacul asupra Kievului a avut loc noaptea și a fost urmat de incendii.

Atacul mortal vine după ce vineri seara 19 oameni au murit în urma unei lovituri de rachetă asupra unei zone de locuințe din Krivoi Rog. Printre blocuri era și un teren de joacă. Așa se explică moartea a 9 copii.

Ministerul rus al Apărării a susținut că era vizată o adunare militară.

Analiștii de la Kiev și București spun că rușii și-au întețit atacurile pe fondul negocierilor de pace ca să îi facă pe ucraineni să cedeze mai repede.

Analiștii cred că armistițiul este tot mai îndepărtat și războiul va continua în forță în 2025. De altfel, rușii mobilizează trupe și pregătesc noi ofensive de primăvară.

–––––––––––––––––––

Primarul capitalei a anunţat iniţial pe Telegram „explozii în capitală” şi „un atac în curs cu rachete asupra Kievului”, pentru a preciza apoi că cel puţin trei persoane au fost rănite în trei cartiere ale capitalei. Incendii au izbucnit acolo şi cel puţin trei persoane au fost rănite, potrivit lui Kliciko.

De asemenea, apărarea antiaeriană ucraineană a anunţat emiterea de alerte pentru regiunile Harkov, Nikolaev şi Odesa, din cauza unor „rachete care au pătruns prin nordul regiunii Cernigov şi care se îndreptau spre sud”.

Ca reacţie, comandamentul forţelor armate ale Poloniei a anunţat că din cauza „intensităţii activităţii aviaţiei Federaţiei Ruse, care loveşte ţinte în vestul Ucrainei, aviaţiile poloneză şi aliate au început operaţiuni în spaţiul aerian” polonez.

Sâmbătă, preşedintele ucrainean Zelenski a denunţat reacţia „slabă” a SUA la atacul de vineri cu rachete asupra oraşului său natal Krivîi Rih (Krivoi Rog), în centrul Ucrainei, atac care a făcut 18 morţi şi 72 de răniţi, dintre care numeroşi copii.

Ambasadoarea americană în Ucraina, Bridget Brink, s-a declarat „îngrozită” de acest atac „cu rachetă balistică”, însă fără a menţiona într-o primă fază originea rusă.

Zelenski a acuzat Washingtonul că îi este „teamă să pronunţe cuvântul ‘rus’ atunci când vorbeşte despre rachete”.

Volodimir Zelensky, președintele Ucrainei: Să păstrezi tăcerea atunci când Rusia ucide copii cu rachete balistice este greșit și periculos. Acest lucru nu face decât să-i încurajeze pe criminalii de la Moscova să continue războiul și să ignore diplomația. Slăbiciunea nu a pus niciodată capăt unui război. De aceea, sunt recunoscător fiecărei țări ai cărei reprezentanți au decis să vorbească, preşedinţi, miniștri de externe, ambasadori.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite