Sâmbătă 28 iunie 2025 | București 23˚C / Cer acoperit

Turcia îl acuză pe Netanyahu că ”trage regiunea în război pentru a rămâne la putere”

Ministrul turc de Afaceri Externe, Hakan Fidan, la o conferinţă de presă în Qatar / Foto: Profimedia Images
18 aprilie 2024, 07:30

Turcia l-a acuzat miercuri pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că intenţionează să tragă Orientul Mijlociu în război „pentru a rămâne la putere”, pe fondul unui conflict sângeros în Fâşia Gaza cu mişcarea palestiniană Hamas, relatează AFP.

„Este evident că (Benjamin) Netanyahu încearcă să tragă regiunea în război pentru a rămâne la putere”, a declarat ministrul turc de Afaceri Externe Hakan Fidan, la o conferinţă de presă în Qatar.

Hakan Fidan, care s-a adresat alături de prim-ministrul din Qatar şi ministrul de externe Mohammed ben Abdelrahman Al-Thani, a apreciat că „persistă” riscul unei extinderi în regiune a conflictului din Gaza.

„Ne vom dubla eforturile pentru a pune capăt acestui război”, a adăugat el la încheierea unei convorbiri cu Mohammed ben Abdelrahmane Al-Thani.

Liderul mişcării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, va avea în acest sfârşit de săptămână o întrevedere cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în Turcia.

Erdogan a prezentat pe 10 aprilie condoleanţe şefului Hamas, pentru cei trei fii şi patru nepoţi care au fost ucişi în Fâşia Gaza într-un atac revendicat de Israel, la şase luni de la declanşarea războiului dintre Israel şi Hamas. Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite