Seară magică la IntenCitY. Nume grele ale muzicii electronice și house, la Craiova

28 June 2025, 16:02 (actualizat 28 June 2025, 16:04)

A doua seară a festivalului IntenCity de la Craiova a început în forţă, cu spectacole electrizante şi prestaţii de neuitat. Până duminică, peste 100 de artişti internaționali şi din ţară vor încinge atmosfera, spre bucuria miilor de fani.

Seara de vineri a Festivalului Intencity a fost dedicată muzicii electronice şi house. Printre primii care au urcat pe scena de pe stadionul Ion Oblemenco au fost membrii trupei hip hop B.U.G. Mafia. Nici ploaia nu i-a alungat pe tinerii care au umplut stadionul.

A venit apoi rândul rapperilor americani TYGA și G-EAZY.

Atmosfera s-a încins și mai mult când s-a trecut la muzică electronică și house. Italienii de la Meduza au făcut un adevărat show, mixând pe hiturile care au consacrat trupa.

Distracție mare a fost și în Sala Polivalentă, unde tinerii și-au întâlnit artiștii preferați: RAVA, ERIKA ISAC, GUESS WHO, MISS MARTELLO.

CĂTĂLIN BOTEZATU – creator de modă: Este o ediție extraordinară. Mă simt că la un festival internațional.

Concertele s-au încheiat spre dimineaţă. Distracţia continuă şi în această seară cu alte nume cunoscute: BEBE REXHA, PARIS HILTON, LOREDANA & FRIENDS și SPEAK.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite