Trump: Încep să am îndoieli că Ucraina va încheia un acord cu Putin, care e prea ocupat să sărbătorească victoria în al doilea război mondial, pe care nu l-ar fi câștigat fără SUA

Președintele american Donald Trump afirmă că începe să aibă îndoieli că Ucraina va ajunge la un acord de încetare a focului cu Rusia și a îndemnat Kievul să se întâlnească cu oficialii ruși în Turcia, joi, pentru negocieri.
„Încep să mă îndoiesc că Ucraina va face un acord cu Putin”, a scris Trump, duminică, pe rețeaua sa, Truth Social.
„Președintele Putin al Rusiei nu dorește un acord de încetare a focului cu Ucraina, ci vrea mai degrabă să se întâlnească joi, în Turcia, pentru a negocia o posibilă încheiere a BĂII DE SÂNGE. Ucraina ar trebui să fie de acord cu acest lucru IMEDIAT. Cel puțin vor putea determina dacă este posibil un acord, iar dacă nu este, liderii europeni și SUA vor ști exact care este situația și vor putea acționa în consecință! Încep să mă îndoiesc că Ucraina va încheia un acord cu Putin, care este prea ocupat să sărbătorească victoria din Al Doilea Război Mondial — victorie care nu ar fi putut fi obținută (nici pe departe!) fără Statele Unite ale Americii. ÎNTÂLNIȚI-VĂ, ACUM!!!” – este mesajul complet al președintelui american.

Răspunsul vine după ce Vladimir Putin a răspuns propunerii liderilor europeni și Ucrainei de armistițiu pentru 30 de zile prin aceea că a propus negocieri directe cu Kievul, care să înceapă pe 15 mai, la Istanbul.
Anterior, tot în cursul zilei de duminică, Trump a transmis un mesaj mai optimist, în care a dat asigurări că intenţionează să continue să lucreze cu cele două părţi pentru a pune capăt conflictului din Ucraina şi a salutat „o posibilă zi mare” pentru Ucraina și Rusia.
„O posibilă zi mare pentru Rusia şi Ucraina!”, a scris preşedintele american pe contul său din reţeaua Truth Social, fără a explica la ce face referire.
„Gândiţi-vă la sutele de mii de vieţi care vor fi salvate de sfârşitul, să sperăm, a acestei ‘băi de sânge’ (…) Voi continua să lucrez cu cele două părţi pentru a mă asigura că acest lucru se întâmplă”, a mai precizat liderul de la Casa Albă.