Trufandale de sezon, la preț de lux. Producătorii agricoli și comercianții se așteaptă ca vânzările să mai crească atunci când începe postul Paștelui
În pieţe au apărut deja trufandalele. Agricultorii spun că producția de urzici, spanac, leurdă și alte verdeţuri de sezon e mai mare decât în anii trecuţi, în condiţiile în care în februarie a fost mai cald ca de obicei. Cea mai mare problemă rămâne însă preţul. Producătorii nu exclud să apară şi uşoare ieftiniri dacă va fi mai multă marfă. Dar totul depinde de cum va fi vremea.
Tarabele piețelor din București sunt tot mai pline cu trufandale de sezon, chiar dacă primăvara abia a început.
CĂTĂLIN DEACU – jurnalist TVR: În piețe, în această perioadă la mare căutare sunt urzicile. Kilogramul se vinde cu un preț cuprins între 25 de lei și 30 de lei, în funcție de tarabă. Chiar mai scump decât unele sortimente de carne de pui sau de porc.
Primii clienți nu au întârziat să apară. Alții s-au rezumat doar să privească.
Kilogramul de spanac se vinde cu un preț între 6 lei și 10 lei, iar legătura de leurdă sau de lobodă costă 2 lei.
Reprezentanții asociațiilor de producători agricoli spun că producția de trufandale a fost mai mare ca în anii trecuți în condițiile în care iarna a fost blândă. Nu exclud să apară și ieftiniri, în perioada următoare.
Prin telefon,, CRISTIAN RUSU, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Producătorilor de Legume LEGROM”: Dacă vremea (…) se menţine caldă şi vor ieşi din ce în ce mai mulţi producători la piaţă este posibil ca preţurile să scadă, dar nu foarte mult. (…) 10%-15%.
Nutriționiștii recomandă consumul de legume și verdețuri de sezon.
LYGIA ALEXANDRESCU – nutriţionist: Au multe fibre și ne ajută digestia, au calorii puține. După iarnă, ne trezim cu valori ale fierului scăzute. Este firească anemia de iarnă. Acel fier din urzică, din spanac, care înnoiesc sângele cum spuneau bătrânii, este necesar să existe în dietă.
Producătorii agricoli și comercianții se așteaptă ca vânzările să mai crească, în condițiile în care din 18 martie începe postul Paștelui.

