Trimisul special al SUA s-a întâlnit cu Putin la Sankt Petersburg, în timp ce Trump îndeamnă Rusia să „treacă la acțiune” privind încetarea focului în Ucraina. Kellogg dezminte că a vorbit despre o împărțire a Ucrainei

Trimisul lui Trump, Steve Witkoff, s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Sankt Petersburg pentru discuții privind un posibil armistițiu în Ucraina, în timp ce o declarație controversată a consilierului Keith Kellogg — privind o posibilă împărțire a Ucrainei — a fost dezmințită de acesta, care a susținut că a fost greșit interpretat de presa britanică, notează BBC.
Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin la Sankt Petersburg, în contextul în care Donald Trump i-a cerut președintelui rus „să facă ceva” în privința unei încetări a focului în Ucraina. Kremlinul a anunțat că întâlnirea a durat peste patru ore și s-a concentrat pe „aspecte ale unei reglementări ucrainene”.
Discuțiile, a treia întâlnire a lui Witkoff cu Putin din acest an, au fost descrise de trimisul special Kirill Dmitriev drept „productive”.
Trump și-a exprimat frustrarea față de Putin în legătură cu stadiul negocierilor. Vineri, el a scris pe rețelele de socializare: „Rusia trebuie să se miște. Prea mulți oameni MOR, mii pe săptămână, într-un război groaznic și lipsit de sens.”
Aceasta vine în contextul în care trimisul lui Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg, a negat că ar fi sugerat împărțirea țării.
The Times a relatat că, în timpul unui interviu acordat publicației, Keith Kellogg ar fi sugerat că trupele britanice și franceze ar putea adopta zone de control în vestul Ucrainei, ca parte a unei „forțe de reasigurare”. Potrivit sursei, el ar fi sugerat că armata Rusiei ar putea rămâne în estul ocupat. „Ar putea să arate ca ceea ce s-a întâmplat cu Berlinul după Al Doilea Război Mondial”, a fost citat Kellogg de către publicație.

Ulterior, Kellogg a scris pe rețelele de socializare că articolul i-a „denaturat” afirmațiile. „Vorbeam despre o forță de reziliență post-încetare a focului, în sprijinul suveranității Ucrainei”, a scris el pe X (fostul Twitter), adăugând: „NU mă refeream la o împărțire a Ucrainei.”
Nici Casa Albă, nici Kievul nu au reacționat imediat la comentarii, potrivit BBC, care a solicitat un punct de vedere din partea The Times.