Trei persoane decedate şi opt rănite, în urma unui accident produs între un microbuz şi un autoturism pe DN 25 Galaţi – Tecuci
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 7 dimineața la intrarea în localitatea Independența, într-o curbă periculoasă.
În mașina mică se aflau patru persoane. Un tată cu o fiica și un alt bărbat cu fiul său. Mașina era condusă cu viteză excesivă și a intrat pe contrasens lovind un microbuz.
Trei persoane au decedat şi opt au suferit diferite traumatisme. Persoanele decedate sunt tatăl și fiica sa, precum și persoana din microbuz care stătea în dreapta șoferului.
Tânărul de 19 ani din mașină este în stare foarte gravă, iar medicii sunt rezervați cu privire la șansele lui de supraviețuire.
A fost activat planul roşu de intervenţie.
La faţa locului au fost alocate: 1 maşină de stingere, 1 descarcerare, 1 ambulanţă SMURD cu medic, 1 echipaj SMURD de prim ajutor, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 1 elicopter SMURD şi 3 ambulanţe SAJ.
În accidentul rutier au fost implicate 11 victime, dintre care 3 persoane decedate şi 8 cu diferite traumatisme, în evaluare medicală la locul evenimentului, anunţă IGSU.
Traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri pentru a permite intervenţia forţelor MAI la faţa locului.