Trei compozitori, trei jurnalişti şi o cântăreaţă vor face parte din juriul care va alege câştigătorul Selecţiei Naţionale 2026 pentru Eurovision
Sunt ultimele zile de înscrieri pentru Selecția Națională Eurovision 2026 şi a fost ales şi juriul care va decide reprezentantul României.
Andreea Bălan, interpretă şi vedetă TVR, compozitorii Andrei Tudor, Marius Dia şi Cristian Tarcea și jurnaliștii Elena Popa, Doru Ionescu și Cristian Marica Rădoi vor alege întâi piesele semifinaliste, după încheierea înscrierilor, în 2 februarie.
Apoi timp de trei zile, în faţa juriului şi a susţinătorilor, artiştii vor interpreta melodiile calificate.
Semifinala va fi transmisă în direct pe platforma de streaming tvrplus.ro, din 9 până în 11 februarie.
Primele zece piese vor concura apoi în ultimul act al Selecției Naționale. Reprezentantul României la Eurovision Song Contest 2026 va fi ales pe 4 martie.

