Trei ani de la invadarea Ucrainei – Povestea Irinei, gonită de război, dar care a rămas implicată în ajutorarea semenilor săi

Februarie 2022 este momentul în care viață a milioane de ucraineni s-a schimbat dramatic: s-au trezit din somn cu bombe și rachete care le loveau casele. Femeile și copiii au fost primii care au luat calea pribegiei. La 3 ani de la invazia Rusiei, multe dintre aceste femei își ajută semenii și astăzi, din cealaltă parte a lumii, neatinsă de război.

Irina a ajuns în România în urmă cu 3 ani, din Odesa, împreună cu soțul și cei trei copii ai lor. După un drum lung și anevoios, petrecut în șirul lung de autoturisme cu familii care fugeau de teroarea bombelor lansate de ruși, au reușit să treacă granița cu trei ore înainte să între în vigoare măsură prin care bărbaților ucraineni le-a fost interzis să părăsească Ucraina.

Irina Ignatieva, refugiată: Primele zile am fost cu traducerea în vamă. Au fost foarte multe mame cu copii care veneau, care plângeau, care rugau să le dea drumul, că îi așteaptă, în România sau în alte țări, să meargă mai departe. Atunci a fost luată decizia ca să le permită ucrainenilor să treacă cu orice document care avem de identitate.

Solidaritatea și implicarea nu au încetat nici după ce Irina și familia ei au ajuns și s-au stabilit la Timișoara. Irina și soțul ei au fost mereu lângă semenii lor alungați de război departe de casă.

Irina Ignatieva, refugiată: Am ajutat mulți ucraineni din drumul lor spre familia lor. Sprijinul nostru pentru ucraineni este totul ce e legat de viața de zi cu zi, traducerea în spitale, traducerea la poliție, la școli, la grădinițe. Am fost cu copil la spital, când mama a fost acasă având foarte multe fracturi. Multe chestii au fost în 3 ani de zile. Am avut situații foarte grele, când trebuia să avem.empatie, și plângeam împreună, ne bucuram împreună, peste tot acolo unde era nevoie, cu orice.

Astăzi, copiii Irinei sunt fericiți și integrați: cel mai mare este student la universitatea de vest, ceilalți doi sunt elevi. Irina a devenit mama și pentru alți adolescenți, ai căror părinți au rămas în Ucraina, dar și-au trimis copiii în România, ca să fie în siguranță, cât mai departe de război.

Implicarea comunităților și a instituțiilor pentru a facilita accesul refugiaților la educație, muncă și servicii medicale este vitală.

Angela Ciupa, șef Serviciul Reziliență și Mobilizare Comunitară: Învățăm unii de la alții, la nivel euroepean, dar și local cu organizațîi, instituții, migranți. Totul se va concretiza într-un Plan integrat de Acțiune pentru următorii ani.

Dirk Gebhardt, coordonator program Urbact: Migraţia este o realitate în societatea actuală. Avem războaie în toată Europa, aşa că oamenii sunt forţaţi să plece din ţările lor, iar noi suntem obligaţi prin Convenţia de la Geneva să îi sprijinim şi să îi găzduim în oraşele noastre.

Timișoara, la fel că multe alte orașe, se alătură valului internațional de solidaritate cu refugiații din Ucraina. Zilele acestea sunt organizate proiecții de film, o masă rotundă, vernisajul unei expoziții și un marș al libertății, luni seară, când se împlinesc trei ani de la invadarea Ucrainei.