Trapperul Albert NBN, care a adus injurii României la “Beach, Please!”, amendat cu 3.000 lei
Artistul de muzică trap Albert NBN, care a adus injurii României de pe scena festivalului ‘Beach, Please!’ desfășurat la Costinești, a fost amendat de trei ori cu câte 1.000 de lei, a informat miercuri Gruparea de Jandarmi Mobilă (GJM) ‘Tomis’ – Constanța.
Trapperul a fost sancționat contravențional pentru că a folosit ‘un limbaj vulgar și expresii jignitoare’.
‘Pe timpul desfășurării festivalului ‘Beach, Please!’, în urma autosesizării forțelor de ordine, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.000 lei fiecare, unui artist care, în cadrul versurilor interpretate pe scenă, a folosit un limbaj vulgar și expresii jignitoare, inclusiv la adresa României. Persoana în cauză a fost sancționată conform art. 2, alin. (1) din Legea nr. 61/1991, republicată, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice’, se arată în comunicatul transmis de GJM ‘Tomis’.
Parlamentarul Dumitru Coarnă a anunțat, pe pagina sa de Facebook, în ultima zi a festivalului care s-a desfășurat în perioada 9 – 13 iulie, la Costinești, că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva lui Albert NBN.
‘Am depus plângere penală la Parchetul General: România NU se înjură și NU se umilește oricât de ‘artist’ ai fi! Artistul Albert NBN, în cadrul festivalului ‘Beach, Please!’ de la Costinești, și-a permis să folosească expresii vulgare, jignitoare și ofensatoare la adresa României și a poporului român. În fața a mii de tineri, într-un context public, a exprimat injurii care nu au nimic de-a face cu arta, libertatea sau muzica’, a scris Coarnă pe pagina sa de socializare.
Albert NBN a reacționat pe TikTok după valul de critici apărut în urma prestației sale de la festivalul „Beach, Please!”, susținând că versurile controversate au fost greșit înțelese și nu au avut intenția de a jigni România sau poporul român. „Eu îmi iubesc țara, dar nu statul.”
Președintele României, Nicușor Dan, a răspuns într-o declarație de presă unei întrebări privind incidentul de la festivalul ”Beach Please!”.
La întrebarea jurnaliștilor dacă astfel de declarații ar trebui sancționate din punct de vedere legal, șeful statului a răspuns: „Eu nu cred că ar trebui să fie pedepsite din punct de vedere legal. Eu cred că autoritățile statului român trebuie să facă tot ce ține de ele, astfel încât românii să respecte statul român.”

