transportatori
Adrian Stavarache este unul dintre șoferii de TIR români care aduc alimente din Uniunea Europeană. Acum este la Oslo, încarcă marfă. Este nemulțumit că la întoarcere în România trebuie să stea la izolare și el, și familia lui.
Reprezentanții transportarorilor s-au întâlnit la Guvern cu premierul Ludovic Orban și i-au transmis că șoferii refuză să mai plece în cursă, dacă ordonanța militară numărul 4 nu este clarificată.
Premierul Ludovic Orban a precizat încă de luni că șoferii de TIR care nu au simptome de coronavirus nu trebuie să stea 14 zile la izolare la întoarcerea din cursă.
Transportatorii așteaptă și alte măsuri de la Guvern.
Dragoș Anastasiu, patronul uneia dintre marile companii de transport rutier internațional, propune ca statul să injecteze bani în economie.
Peste 300 de mii de români lucrează ca șoferi în transportul național și internațional. 200 de mii dintre ei sunt angajați ai companiilor românești.