Traian Băsescu crede că România nu este într-o situație favorabilă cu un președinte interimar, în negocierile internaționale privind Ucraina
România este o ţară sigură, stabilă şi puternic ancorată pe drumul său european. Este primul mesaj pe care preşedintele interimar Ilie Bolojan îl transmite românilor de la preluarea mandatului. În timp ce toate cancelariile occidentale fierb după convorbirea dintre Trump şi Putin, Ilie Bolojan anunţă că a avut discuţii şi s-a familiarizat deja cu problemele urgente de securitate şi politică externă. Cu toate acestea, fostul preşedinte Traian Băsescu avertizează ca România este într-o situaţie foarte dificilă, iar interimatul funcţiei prezidenţiale complică şi mai mult lucrurile.
Preşedintele interimar promite că va aborda cu seriozitate şi echilibru problemele de apărare, securitate naţională şi afaceri externe, cu care s-a pus la zi după mai multe întâlniri. Scopul este să îi asigure pe aliaţi că România rămâne un partener stabil şi de încredere.
Fostul preşedinte Traian Băsescu avertizează însă că liniile trasate de noua administraţie Trump după discuţia cu Vladimir Putin pun România într-o situaţie foarte dificilă. Băsescu este convins că Putin vrea acces la gurile Dunării şi va merge mai departe ca să îl obţină.
Riscul este ca negocierea legată de Ucraina să nu se limiteze doar la Ucraina. Și aici este marea problemă a Uniunii Europene, dacă nu este acceptată ca parte a discuțiilor. Este arhi-cunoscut faptul, iar Dimitrii Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, a și vorbit zilele acestea despre Eurasia, despre restabilirea zonelor de influență, a spus Traian Băsescu.
Fostul președinte a arătat, de asemenea, că România are un președinte interimar care nu are legitimitatea necesară pentru a angaja țara în astfel de discuții. El a sugerat că fostul președinte Klaus Iohannis, care s-a întâlnit de două ori cu Donald Trump, ar fi avut mai multe șanse de a obține o influență diplomatică în acest context.
Nu este joacă și nu putem lăsa ca Trump să decidă în numele nostru. Trebuie să avem o poziție extrem de puternică. Avem un președinte care este interimar, nu are legitimitate să angajeze țara și nici nu are portofoliu de relații directe. Singurul care avea astfel de relații, din păcate, era Iohannis care s-a întâlnit de două ori cu Trump. Deci după ce te-ai întâlnit de două ori cu certitudine, poți aranja și o a treia întâlnire, a declarat Băsescu, la TVR INFO.