Tragedie în statul american Texas: explozie într-o clădire de două etaje, trei persoane au murit
Tragedie în statul american Texas, după ce o clădire rezdenţială din Dallas a fost transformată în ruină de o explozie. Deflagraţia s-a produs chiar în momentul în care pompierii se pregăteau să evacueze locatarii din cauza unei scurgeri de gaze.
Martorii au descris că au văzut clădirea de două etaje cuprinsă de o minge uriaşă de foc, după care s-a transformat în moloz carbonizat.
Trei persoane şi-au pierdut vieţile, inclusiv un copil, iar altele au fost rănite.
O zonă extinsă în jurul locului tragediei a fost închisă de poliţie. Autorităţile au început o investigaţie.
Potrivit primelor informaţii, explozia devastatoare ar fi fost provocată de avarierea unei conducte subterane de gaze de o echipă de constructori care lucrau în proximitate.

