Traficant eliberat recent din penitenciar, depistat într-un liceu din Târgoviște în timp ce încerca să vândă droguri elevilor

Germania legalizează consumul de canabis / Foto: Pixabay
Consum de canabis / Foto: Pixabay
10 December 2025, 14:43 (actualizat 10 December 2025, 15:37)

Un bărbat de 34 de ani a intrat în Liceul „Voievodul Mircea” din Târgoviște pentru a vinde droguri unor elevi. Acesta încerca să distribuie câteva doze de canabis unor potențiali clienți noi.

Bărbatul a fost observat de paznicii liceului, care au alertat jandarmii aflați în apropiere. Oamenii legii l-au găsit în incinta școlii, l-au imobilizat și au descoperit asupra lui trei doze de canabis și un aparat pentru mărunțire.

Ulterior, acesta a fost predat polițiștilor, care i-au percheziționat locuința și au găsit acolo o cantitate suplimentară de canabis.

Bărbatul fusese eliberat anul acesta din penitenciar, unde fusese închis tot pentru trafic de droguri. Acum este arestat preventiv pentru 30 de zile.

Vă reamintim că puteți semnala cazurile de abuz, exploatare și neglijare a copiilor la numărul unic de urgență 119.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă