Tineri talentaţi şi melodii consacrate pe scena Festivalului Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc „Mamaia” 2025. TVR, partener media al evenimentului

29 August 2025, 19:03 (actualizat 29 August 2025, 21:16)

Muzica populară de calitate a umplut Piaţeta Perla din Mamaia, în a doua seara a festivalului de folclor. Evenimentul reuşeşte să aducă, în fiecare an, în atenţia publicului tineri talentaţi, din diverse zone ale ţării, care se luptă pentru premiile oferite. Gala Laureaţilor va avea loc în această seară şi va fi transmisă în direct pe canalele televiziunii române: TVR folclor, TVR 2, TVR Internaţional şi TVR Moldova.

Seara a fost deschisă de tinerii interpreți ai cântecului popular înscrişi în concursul de la Mamaia.

Pentru juriu, va fi o misiune foarte grea să aleagă între ei.

Apoi, a fost rândul cântăreţilor consacraţi care au câştigat deja premii la festivaluri de folclor, să aducă în faţa publicului melodii binecunoscute precum „Trandafir de la Moldova”, „Cui nu-i place dragostea” sau „Mă dusei să trec la Olt.

Acompaniamentul a fost asigurat de Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Brâulețul” din Constanţa.

Seara s-a încheiat cu un recital al Paulei Seling.

În această seară vor fi decernate premiile festivalului de folclor de la Mamaia Galei Laureaților şi vor fi invitaţi pe scenă mari intrepreţi precum Irina Loghin, Mioara Velicu, Florica Bradu sau Gheorghe Roşoga.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite