The Economist: Nesăbuința economică a celor două extreme din Franța

În termen de două săptămâni, Franța ar putea avea un guvern de extremă stânga sau de extremă dreapta. Această perspectivă a declanșat alarma pe piețele financiare și a dus la acuzații și contraacuzații cu privire la politicile economice ale fiecărui bloc în parte și la daunele care ar putea rezulta, scrie The Economist.

Francezii vor vota în două tururi, pe 30 iunie și 7 iulie, după ce președintele Emmanuel Macron a convocat în mod neașteptat alegeri parlamentare, șocându-i chiar și pe cei mai apropiați aliați, dar și mediul de afaceri. Vineri, 21 iunie, el a declarat că are „încredere în poporul francez, în inteligența și în forța sa”. Dar mai multe sondaje de opinie publicate în weekendul următor arată că extrema dreaptă continuă să fie în frunte, pe locul al doilea situându-se o coaliție de stânga.

Agendele ambelor blocuri sunt „periculoase pentru economie”, potrivit lui Patrick Martin, șeful Medef, o federație de afaceri. Excesul de taxe și cheltuieli al extremei stângi ar putea duce la o „catastrofă”, conform lui Olivier Blanchard, de la Massachusetts Institute of Technology, în timp ce programul extremei drepte „este ca un pom de Crăciun, fără logică sau coerență”. Deși niciunul dintre blocuri nu poate obține majoritatea în parlament, Franța are niveluri ridicate de datorie publică și un deficit mare. Ca urmare, finanțele publice sunt mai vulnerabile decât în trecut la orice abatere de la politicile centriste sau la blocaje politice, în timp ce costul dobânzilor naționale va crește dacă primele de risc vor rămâne permanent ridicate pe piețele financiare.

În ceea ce privește extrema dreaptă, promisiunile anuale totale de cheltuieli nete ale lui Marine Le Pen, când a candidat la președinție în 2022, însumau un enorm 102 miliarde de euro (109 miliarde de dolari), conform Institutului Montaigne, un think-tank liberal. Aceasta ar echivala cu aproximativ 3,5% din PIB. Pe atunci, promisiunile extravagante nu o costau prea mult; nu se aștepta să câștige. Acum, însă, că partidul său, Rassemblement National (RN), conduce în sondaje, perspectiva de a ajunge la putere și nervozitatea piețelor arată că încearcă să își tempereze unele dintre angajamente și să amâne extravaganțele costisitoare.

Ce promite Bardella

Jordan Bardella, protejatul de 28 de ani al lui Marine Le Pen și candidatul ei pentru funcția de prim-ministru, spune acum că doar unele dintre promisiunile partidului vor fi implementate imediat. Principala schimbare fiscală imediată ar fi reducerea cotei de TVA la facturile de energie și combustibil de la 20% la 5,5%. Institutul Montaigne calculează că aceasta ar costa până la 13,6 miliarde de euro pe an. Bardella dorește să facă un „audit” al finanțelor publice, probabil pentru a asigura un pretext pentru amânarea promisiunilor costisitoare. Calendarul pentru celelalte promisiuni ale partidului este vag.

RN dorește să reducă taxele pe salarii pentru a încuraja firmele să crească salariile mici cu 10%, ceea ce ar costa anual 10,5 miliarde de euro, conform economiștilor de la Allianz, o companie de asigurări. Bardella promite să anuleze reforma pensiilor a lui Macron, care a ridicat vârsta minimă legală de pensionare de la 62 la 64 de ani; dar acum spune că aceasta ar fi „progresivă”. El promite că cei care au început să lucreze la 20 de ani pot ieși la pensie la 60 de ani, ceea ce Allianz estimează că ar costa 17 miliarde de euro pe an, inclusiv o creștere promisă a pensiei minime.

În acest context, Bardella recurge la afirmația familiară că banii ar putea fi economisiți prin reducerea fraudei, îmbunătățirea eficienței și închiderea lacunelor fiscale. Facturile de securitate socială, spune el, ar fi reduse prin înăsprirea imigrației. Pregătind Franța pentru un potențial conflict frontal cu Uniunea Europeană, el mai susține că va negocia o reducere de 2-3 miliarde de euro a contribuției țării la bugetul UE (21,6 miliarde de euro în acest an) și ar scoate Franța din aranjamentul de partajare a energiei electrice la nivel UE, despre care spune că limitează capacitatea Franței de a transmite consumatorilor beneficiile producerii de energie nucleară relativ ieftină. RN dorește, de asemenea, să restabilească impozitul pe avere, care se aplica anual pe toate activele în valoare de peste 1,3 milioane de euro; Macron l-a înlocuit cu o formă de „taxă pe proprietate” care se aplică doar proprietăților ce depășesc această valoare.

Allianz estimează că promisiunile totale anuale de cheltuieli ale RN, excluzând un plan de naționalizare a autostrăzilor, ar însuma 74 de miliarde de euro, cu un cost net anual de 18 miliarde de euro, excluzând anularea reformei pensiilor. Chiar și luând în considerare veniturile fiscale suplimentare și economiile, Allianz calculează că planurile RN ar împinge deficitul anual la 6,4% din PIB până în 2026.

Un viraj abrupt spre stânga

Alianța de stânga, dominată de La France Insoumise, partidul lui Jean-Luc Mélenchon (în imagine), un fost troțkist, are planuri și mai ambițioase în ceea ce privește taxele și cheltuielile. Cunoscută sub numele de Nouvel Front populaire (NFP), această mișcare dorește să crească salariul minim cu 14%, ceea ce Institutul Montaigne estimează că ar costa 3,5 miliarde de euro pe an. Promisiunea sa de a limita prețurile energiei și ale altor „articole esențiale”, cum ar fi alimentele de bază, ar costa încă 24 miliarde de euro pe an, potrivit institutului. Alte măsuri includ anularea reformei pensiilor a lui Macron, reintroducerea impozitului pe avere, introducerea unei „taxe de ieșire” pentru cei care părăsesc țara, eliminarea impozitului fix pe venitul financiar de 30% din Franța, creșterea impozitului pe moștenire și impunerea unui impozit pe „super profituri”, oricum ar fi definite acestea. „Pentru multe companii va fi un șoc”, a declarat Eric Coquerel, din partidul lui Mélenchon.

Pe 21 iunie, alianța, consiliată de o grupare de economiști de stânga, printre care se numără și Thomas Piketty, și-a prezentat planurile. Aceasta afirmă că cheltuielile noi anuale totale ar ajunge la 25 miliarde de euro în 2024, 100 miliarde de euro în 2025 și 150 miliarde de euro până în 2027, și susține că aceste cheltuieli ar fi acoperite din venituri suplimentare, în special din taxe suplimentare, în cea mai mare parte pe veniturile mari, activele financiare și firmele. Printre măsurile pe care NFP le-ar introduce se numără un nou impozit pe avere, care ar aduce 15 miliarde de euro, împreună cu încasări suplimentare de 15 miliarde de euro din impozitarea „super profiturilor”. De asemenea, va crește salariile din sectorul public și ajutorul pentru locuințe și va face toate mesele și proviziile școlare de stat gratuite pentru toți. Factura, spune ea, nu înseamnă nimic în comparație cu „100 de miliarde de euro plătite acționarilor celor mai mari 40 de companii cotate în 2023”.

Alianța de stânga argumentează că propune un pachet de stimulare care va contribui la reluarea economiei franceze și va pune capăt la ceea ce numește „o politică de austeritate” sub conducerea lui Macron. Valérie Rabault, membră socialistă a alianței, proiectează cu eroism o creștere a PIB-ului de cel puțin 3% în 2025 și 2026 – aproximativ dublu față de prognozele Băncii Franței. Proiecțiile sale pentru deficitul bugetar nu prevăd o revenire sub 3% din PIB, așa cum este cerut de regulile zonei euro, în următorii cinci ani. Domnul Blanchard susține că rezultatul ar fi un exod de antreprenori și că creșterea salariului minim ar face costurile cu angajarea insuportabile pentru multe afaceri și ar duce la concedieri.

Mergi pe partea sălbatică

Perspectiva optimistă asupra tuturor acestor lucruri este că politicienii francezi fac adesea promisiuni economice îndrăznețe, dar ele sunt rareori puse în practică. Nici extrema stângă, nici extrema dreaptă nu ar putea obține o majoritate absolută în parlament, ceea ce ar însemna blocaj politic sau negocieri pentru formarea unei coaliții, în loc de radicalism necontrolat. Argumentul este că oricine va forma următorul guvern va fi, de asemenea, disciplinat de piețele financiare. Pedalatul înapoi al lui Bardella sugerează că RN a realizat acest lucru și începe să gestioneze așteptările electoratului și să încerce să calmeze piețele. Și alianța de stânga ar putea avea nevoie să facă același lucru, deși retorica sa anti-capitalistă aprinsă sugerează că va fi dificil.

Perspectiva mai pesimistă trimite la faptul că Franța este mai vulnerabilă decât în trecut. Raportul dintre datoria publică și PIB a crescut de la 66% acum două decenii la 112% în prezent, iar deficitul fiscal depășește 5% din PIB. Pentru a-și stabiliza și reduce povara datoriei, are nevoie de politici economice pragmatice. Noile proiecții ale băncii Goldman Sachs arată că datoria față de PIB va crește ușor în continuare, în caz de status quo sau în caz de blocaj parlamentar. În cazul unui guvern de extremă stângă sau de extremă dreaptă, aceasta ar putea să ajungă la până la 120% din PIB până în 2027.

Pe 21 iunie, randamentele obligațiunilor franceze pe zece ani erau cu 0,8 puncte procentuale mai mari decât cele germane, cea mai mare diferență din 2012 și o creștere de aproximativ 0,3 puncte procentuale de la momentul în care Macron a convocat alegerile. Dacă se mențin aceste randamente mai mari, ele vor însemna în cele din urmă facturi de dobândă mai mari, contribuind la presiunea fiscală. Rezultatul politic al alegerilor anticipate ale lui Macron rămâne extrem de incert, dar din punct de vedere economic, acestea ar putea marca sfârșitul agendei centriste din ultimul deceniu și începutul unei ere mai tumultoase.