Teheranul publică pentru prima dată un bilanț oficial al victimelor represiunii din timpul protestelor: peste 3000 de oameni ar fi fost ucişi

22 January 2026, 17:35 (actualizat 22 January 2026, 17:37)

Teheranul a publicat pentru prima dată un bilanț oficial al victimelor represiunii din timpul protestelor împotriva puterii teocratice.

Peste 3000 de oameni ar fi fost ucişi în Iran în săptămânile marcate de violențe. Dintre aceştia, aproape 2500 sunt civili şi membri ai forţelor de securitate, informează televiziunea de stat iraniană.

Cifra este cu mult mai mică faţă de cele avansate de activiștii din străinătate – în contextul în care protestele izbucnite pe fondul crizei economice au fost înăbuşite de o represiune severă și un blocaj aproape total al comunicațiilor.

“Iranul vrea să vorbească şi vom vorbi”, a spus astăzi Donald Trump la lansarea Consiliului de Pace de la Davos, după ce solicitase deja o schimbare de conducere la Teheran.

Dar liderii iranieni avertizează că nu va fi permisă nicio intervenție împotriva ayatolahului Ali Khamenei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite