LIVE TEXT Ucraina, 18 zile de război

Un jurnalist care a lucrat pentru New York Times a fost împușcat de forțele militare rusești, iar un altul a fost rănit. Delegați ai echipelor de negocieri au transmis că au semnale pozitive privind avansarea discuțiilor de pace. 2.187 de oameni din Mariupol au fost uciși de când a început invazia rusă, potrivit celor mai recente date. Cel puțin 35 de persoane au murit într-un atac asupra unei baze militare din vestul Ucrainei.

Președintele Lituaniei: Noapte istorică la Versailles. Liderii Uniunii Europene au spus "da" eurointegrării ucrainene. Declarația șefilor de stat: Ucraina aparține familiei noastre europene

Consiliul UE recunoaște aspirațiile europene ale Ucrainei, iar liderii sunt de acord să sprijine Ucraina în drumul ei european. Este concluzia principală a reuniunii informale desfășurate în această noapte la Versailles. Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că, fără întârziere, liderii UE vor întări legăturile și vor aprofunda parteneriatul pentru a sprijini Ucraina să-și urmeze calea europeană.

Reuters: Organizația Mondială a Sănătății a sfătuit Ucraina să distrugă agenții patogeni din laboratoarele de sănătate pentru a preveni răspândirea bolilor. Îngrijorări după bombardamentele rusești

Organizația Mondială a Sănătății a transmis că a sfătuit autoritățile ucrainene să distrugă agenții patogeni din laboratoare, pentru a preveni orice scurgeri accidentale și eventuala răspândire în rândul populației. Precizările au fost făcute după o solicitare Reuters.

Ultima Oră

Cele mai citite