Xi Jinping
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a transmis duminică "felicitări călduroase" preşedintelui chinez Xi Jinping pentru realegerea lui la conducerea Partidului Comunist Chinez (PCC). Jong Un a urat "un viitor mai luminos" relaţiilor bilaterale, informează AFP, care citează agenţia oficială KCNA.
Vladimir Putin îl felicită "călduros" pe Xi Jinping cu ocazia unui nou mandat şi pledează pentru o întărire a cooperării
Preşedintele rus Vladimir Putin a adresat duminică "cele mai călduroase felicitări" omologului său chinez Xi Jinping cu ocazia realegerii lui Xi la conducerea Partidului Comunist Chinez şi respectiv a Chinei, pentru un al treilea mandat istoric, informează Reuters şi AFP.
Fostul preşedinte Hu Jintao, escortat afară în timpul Congresului PCC, nu se simţea bine, anunță media chineze
Fostul lider chinez Hu Jintao nu se simţea bine atunci când a fost scos în mod neaşteptat, sâmbătă, de la ceremonia de închidere a Congresului Partidului Comunist Chinez (PCC), a informat presa de stat citată de AFP.
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, în vizită oficială la Beijing, în mijlocul scandalului privind o posibilă implicare masivă a chinezilor în portul Hamburg. Va fi însoțit de o delegație impresionantă de oameni de afaceri
Cancelarul german, Olaf Scholz, va merge într-o vizită oficială în China peste câteva zile, alături de o impresionantă delegație de oameni de afaceri. Este prima de această anvergură a unui lider al Uniunii Europene din ultimii 3 ani. Olaf Scholz este în mijlocul unei controverse în Germania, cu privire la o posibilă implicare masivă a chinezilor în portul Hamburg.
Incident la congresul Partidului Comunist Chinez. Fostul președinte a fost escortat afară, împotriva voinței sale
Incident straniu la încheierea congresului Partidului Comunist Chinez. Fostul preşedinte al Chinei a fost scos din sală, împotriva voinţei lui.
Xi Jinping devine cel mai puternic lider chinez din ultimele decenii
În China se încheie cel de-al 20-lea Congres al Partidului, în urma căruia se aşteaptă ca Xi Jinping să devină cel mai puternic lider al țării, din ultimele decenii, urmând a fi ales a treia oară.
Amiral american: SUA trebuie să se pregătească acum pentru o invazie a Chinei în Taiwan
Armata americană trebuie să fie pregătită să răspundă unei potenţiale invazii a Taiwanului de către Beijing încă din acest an, a avertizat miercuri un amiral, semn al unei îngrijorări tot mai mari în legătură cu intenţiile Chinei faţă de insulă, relatează AFP.
Ar putea porni Xi Jinping, în 2027, un război ca „parte a unei scheme nebunești de purificare a națiunii”? Argumentele scriitorului britanic Roger Boyes
În ciuda faptului că a devenit primul tehno-autocrat din lume, următorul mandat al lui Xi Jinping se va confrunta cu o disidență care va degenera în lupte interne pentru putere, atrage atenția scriitorul și jurnalistul britanic Roger Boyes într-un editorial The Times.
SUA speră să coopereze cu China, în pofida atitudinii ”mai agresive” a acesteia
Secretarul de stat Antony Blinken a declarat luni că Statele Unite încă speră să poată coopera în unele probleme majore cu preşedintele chinez, care este pe cale să obţină un al treilea mandat, deşi China lui Xi Jinping este "mai agresivă" în prezent, transmite AFP.

