Cum va fi vremea până pe 20 martie. Ultimele informații actualizate de specialiștii ANM

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pe întreg teritoriul României, în următoarele patru săptămâni, iar cantităţile de precipitaţii se vor situa, în general, în jurul celor normale în aproape toate zonele ţării, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 20 februarie - 20 martie 2023.

Alarmă de secetă gravă în Italia. Tot mai multe culturi au fost distruse

Scenariul de anul trecut se repetă în Nordul Peninsulei unde s-au înregistrat deja 430 de zile de secetă. Nivelul apelor este cu mult sub nivelul normal, iar specialiștii se așteaptă la o vară mai grea decât precedenta. Deja multe culturi au fost compromise, iar pământul este atât de uscat, încât în anumite locuri nu poate fi arat.

ANM: Ger şi temperaturi negative în această săptămână, în întreaga ţară. De sâmbătă, vremea se încălzeşte. Cum va fi vremea până pe 19 februarie

Vremea va fi geroasă la nivelul întregii ţări, pe parcursul acestei săptămâni, însă din weekend regimul termic va intra într-un proces de încălzire, cu valori termice chiar şi peste cele normale pentru perioada din calendar, iar precipitaţii se vor semnala în special după jumătatea lunii februarie, reiese din prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 6 - 19 februarie.

Ultima Oră

Cele mai citite