Continuă criza politică, liderii partidelor caută soluții. Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu ar urma să se întâlnească față-n față

7 iulie 2026, 11:32

Criza politică pare, deocamdată, una fără soluție. Adversari politici, Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan s-ar putea întâlni față-n față pentru încheierea unui armistițiu. Premierul interimar a solicitat, săptămâna trecută, sprijin parlamentar pentru adoptarea pachetului de legi restante din PNRR. Social-democrații au acceptat, de principiu, convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare la sfârșitul lunii iulie. Dar un acord întârzie să apară. Cea mai spinoasă problemă este Legea salarizării unitare din sistemul bugetar.

Se pare că există în continuare un blocaj între partide, deși, potrivit unor surse, sunt discuții între Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan. Sunt presiuni din ambele părți, pentru că fiecare tabără, fiecare partid, își impune punctul de vedere în continuare. Nu pare să se ajungă la un consens, cel puțin deocamdată.

Sorin Grindeanu afirmă că PNL ar trebui să renunțe la rezoluțiile pe care le-a votat în partid, ca să poată să formeze un Guvern alături de Partidul Social Democrat. El menționează că de fiecare dată când se face un pas în față în negocieri, Ilie Bolojan ”inventează” un motiv pentru a nu se înainta în discuții. PNL se tot răzgândește și revine asupra deciziilor, spune Sorin Grindeanu.

De cealaltă parte, liberalii transmit chiar și public, în această dimineață, că își doresc să respecte aceste rezoluții pe care le-au votat și că nu este doar o dorință a Partidului Național Liberal de a nu mai face alianțe cu PSD, de a nu mai guverna alături de PSD, ci este și voința electoratului.

Mai mult decât atât, Gigel Știrbu, unul dintre reprezentanții Partidulului Național Liberal, a postat în această dimineață pe rețelele de socializare un mesaj prin care afirma că adevărata miză a liderilor PSD este ”împiedicarea apariției unui pol reformator puternic” PNL-USR și că acesta ar fi motivul pentru care PSD împinge USR în opoziție, tocmai pentru a destructura această idee de a face o mișcare de centru-dreapta care ar putea să iasă învingătoare peste 2 sau 3 ani de zile la alegeri.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, luni, că, în principiu, agreează un guvern de armistițiu, dar că social-democrații nu susțin un executiv condus de Siegfried Mureșan, deoarece acesta ar fi ”un Bolojan mai mic”.

”Avem un guvern demis cu 281 de voturi de peste 60 de zile. De peste 60 de zile. Și, din cauza unui singur om, nu putem să ne așezăm la masă și să găsim o soluție care să excludă – și cu asta sunt total de acord – partidele extremiste. (…) Mureșan este ‘un Bolojan mai mic’. S-a inventat această poveste cu Siegfried Mureșan după ce le-am spus: ‘Ați zis că mă votați! Votați-mă’!. Au venit cu o nouă chestiune. L-au scos pe Siegfried Mureșan. Dacă mâine sunt de acord cu guvernul de armistițiu, cu care, din principiu, nu am niciun fel de problemă, atâta timp cât am fost de acord cu Guvernul Tomac (…), s-ar inventa altceva”, a spus Grindeanu la DIGI 24.

Grindeanu a susținut că USR ”ar trebui să meargă în opoziție”.

”Acum, din punctul nostru de vedere, USR și-a arătat în această perioadă dorințele politice. Eu cred că USR ar trebui să meargă în opoziție. Adică, să nu facă parte din viitoarea posibilă coaliție de guvernare. Dar e părerea mea personală. Nu am un vot intern în partid”, a declarat Grindeanu. 

Un nou guvern, posibil la finalul lui iulie. Liderii PSD, PNL, UDMR și USR, discuții în spatele ușilor închise

Liderii partidelor politice înaintează noi scenarii pentru ieșirea din criza politică în care ne aflăm de aproape două luni. Potrivit surselor, președinții PSD, PNL, UDMR și USR poartă discuții în spatele ușilor închise pentru ca la finalul acestei luni, într-o sesiune extraordinară a Parlamentului, să fie investit și un nou cabinet.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite