Avertizări de vânt puternic și ploi în centrul țării. În Capitală, vântul a suflat și cu 50 km/oră

Meteorologii au emis, marți, mai multe avertizări nowcasting de cod galben de ploi și vânt puternic pentru centrul țării. Nici sudul nu va scăpa de furtuni după temperaturile ridicate din ultimele zile. De miercuri după-amiază, până joi dimineață, este posibil ca în București să se semnaleze intervale în care ploile să fie abundente, a precizat pentru TVR Gabriela Băncilă, șeful Centrului Național de Prognoze Meteorologice.

Pagube după furtuni. Acoperişuri luate de vânt, copaci rupţi şi culturi distruse în mai multe judeţe

România este împărţită între caniculă şi furtuni. După primele zile de foc ale verii, aseară, mai multe judeţe au fost lovite de vijelii. Iar în unele zone a căzut grindină cât mingea de ping-pong. Vântul puternic a smuls acoperişuri, a dărâmat ziduri şi a culcat la pământ copaci. Drumuri şi gospodării au fost acoperite de apă. În judeţul Neamţ, a plouat torenţial pentru a treia oară în numai o săptămână.

Primăvară sub limita de îngheț

Primăvara este ca iarna în Harghita unde, după ultima ninsoare, locuitorii au făcut oameni de zăpadă. De altfel, în tot centrul ţării temperaturile au scăzut noaptea trecută sub limita de îngheţ.

Ultima Oră

Cele mai citite