Ordinul care i-ar fi lăsat fără bani pentru însoţitor pe copiii cu dizabilităţi a fost abrogat

Bâlbâială la Ministerele Muncii şi Sănătăţii în legătură cu ordinul care ar fi putut să-i lase pe copiii cu sindrom Down fără indemnizaţii pentru însoţitori. Iniţial, reprezentanţii instituţiilor au anunţat ca vor proroga prevederile ordinului emis la finalul anului trecut, care i-a făcut pe părinţii copiilor cu probleme să iasă în stradă. Pn[ la umr[, Ordinul a fost abrogat.

Legea graţierii ar putea avea efecte asupra condamnaţilor din dosarele Colectiv. Avertismentul Parchetului General

Proiectul de graţiere al Ministerului Justiţiei i-ar putea scăpa basma curată pe patronii de la Colectiv, clubul în care şi-au pierdut viaţa 64 de tineri. Avertismentul vine de la Parchetul General, care atrage atenţia că şi alţi inculpaţi celebri ar putea scăpa de problemele cu justiţia. Ministrul Florin Iordache spune că nu asta a fost intenţia ordonanţelor şi că toate problemele semnalate vor fi remediate. Potrivit proiectelor, peste 3.700 de deţinuţi îndeplinesc condiţiile pentru a fi eliberaţi. Însă tot ar mai fi nevoie de peste 8.500 de locuri în închisori, pentru a fi rezolvată problema aglomeraţiei, anunţă Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Ultima Oră

Cele mai citite