Românii care doresc să se pensioneze mai târziu față de cât prevede legea ar putea avea această posibilitate. Decizia va fi luată după o dezbatere publică

Guvenul ia în calcul de a le permite românilor să se pensioneze mai târziu decât este prevăzut în lege, dacă doresc acest lucru. Deocamdată totul este la nivel de dezbatere, mai ales că subiectul este discutat în întreaga Uniune Europeană. Atât premierul cât și ministrul Muncii spun însă că decizia nu se va lua prea curând, iar concluzia va veni după o dezbatere publică.

Viorica Dăncilă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Social Democrat: "Nu este un moment de slăbiciune, este un moment de demnitate". Marcel Ciolacu, președinte interimar

După o ședință de aproape 6 ore deosebit de tensionată, Viorica Dăncilă a decis să demisioneze din funcția de președinte al Partidului Social Democrat. Potrivit surselor politice, a fost un CEx presărat cu vorbe grele, cu lacrimi, cu cereri de depunere a demisiilor, soldat în cele din urmă cu demisia la cel mai înalt nivel - cea a Vioricăi Dăncilă. Marcel Ciolacu preia astfel interimar funcția de președinte, până la organizarea unui congres. Acesta va avea loc, cel mai probabil, în luna februarie.

Ultima Oră

Cele mai citite