vin
În Franţa, producătorii de vinuri au motiv de petrecere. A ieşit noul Beaujolais, vinul tradițional franţuzesc, producţie 2018.
Zaibăr acasă la Nea Mărin. Festival de produse tradiţionale în Băileşti
Zaibărul şi prazul au fost sărbătorite timp de trei zile de oltenii lui Nea Mărin din Băileşti. A fost o sărbătoare cu de toate: expoziţii de vinuri şi degustări de bucate tradiţionale olteneşti. Totul pe acordul cântecelor populare şi lăutăreşti.
Se anunță un an bun pentru vinul românesc. Specialiștii estimează o producție cu 10 % mai mare față de 2017
Se anunță un an bun pentru vinul românesc. În ciuda înghețului din primăvară și a ploilor abudente, viticultorii sunt optimiști și cred că producția va fi una excelentă, atât cantitativ cât și din punct de vedere al calitășii. În plus, anul acesta vremea prielnică viței de vie face ca recoltarea să înceapă mai devreme.
A început culesul viilor. Producătorii spun că vremea capricioasă nu a afectat calitatea strugurilor
În județul Prahova, a început culesul viilor, deși suntem încă în august ! Specialiștii sunt mulțumiți și spun că a fost un an bun, cu o producție bogată. Însă la baza unui vin bun stau muncă susținută, priceperea și dragostea pentru oenologie. O spune un italian venit să cultive pământurile nostre, unde soiurile de vin capătă un gust aparte.
Fals în Franţa. Directorii unei celebre case de vinuri, condamnați de un tribunal din Bordeaux
Directorii unei celebre case de vinuri franţuzeşti din familia Margaux au fost condamnaţi pentru fraudă de Tribunalul Corecţional din Bordeaux. Cei doi sunt acuzaţi că au adăugat zahăr în vin pentru a creşte conţinutul în alcool al acestuia. Mihaela Antoche ne explică mai multe.
O sticlă de vin de pe vremea lui Ludovic al XVI-lea a fost vândută la licitație cu peste 100 de mii de euro
O sticlă de vin veche de aproape 250 de ani a fost vândută la licitație cu 103.700 de euro. Licoarea a fost produsă și îmbuteliată în Franța în anul 1774, pe vremea lui Ludovic al XVI-lea. Iar doua alte sticle, la fel de vechi, au fost vândute cu peste 70.000 de euro fiecare.
Drumul vinului - proiectul care va lega România și Moldova ar putea fi gata anul acesta. Turism viticol la Dealu Mare
Turismul viticol atrage milioane de vizitatori în ţări precum Spania şi Franţa. Acum, este o soluţie şi pentru România, prin crearea unui "drum al vinului", care să lege ţare noastră de Republica Moldova. Proiectul ar putea fi pus la punct până la şfârşitul anului.
Festival de vinuri la Biblioteca Județeană din Brașov: degustări, lansări de cărți, recitaluri de poezie
Festival de vinuri în bibliotecă. Ineditul eveniment are loc, zilele acestea, în Braşov. Acolo s-au adunat mai ales producători mici de vinuri autohtone. Şi pentru că suntem în anul Centenarului Marii Uniri, la festival se discută şi despre istoria ultimului secol de vin românesc.
Vinul, ambasador de Centenar. Soiuri rare sau vechi pot fi degustate la târgul de la Palatul Parlamentului
România produce vinuri unice în lume, dar prea puțin cunoscute. Soiurile românești ajung greu în magazine, iar pentru piața externă e nevoie de mai multă promovare. Un târg de profil este deschis în acest weekend la Palatul Parlamentului.

