vaccinare anti covid
Primul centru de vaccinare anti-COVID-19 pentru elevi, cadre didactice şi părinţi dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar a fost deschis la Bucureşti. Imunizările se vor face cu echipe de la DSP. Autorităţile vor să trimită echipe mobile de vaccinare în toate şcolile din ţară care nu au cabinete medicale şi nici centre de vaccinare în apropiere. Au început şi o campanie de informare pentru cei care încă ezită.
Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente a autorizat complet vaccinul anti Covid produs de Pfizer-BioNTech. Este prima aprobare de acest gen pentru un vaccin împotriva COVID-19
Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a oferit luni autorizaţia completă pentru vaccinul împotriva COVID-19 produs de compania americană Pfizer Inc în colaborare cu cea germană BioNTech SE destinat persoanelor cu vârsta de peste 16 ani. Este prima astfel de aprobare pentru un vaccin împotriva noului coronavirus, transmite Reuters.
Proiect: Testele cadrelor medicale, plătite din banii de sporuri. Sindicatele se opun
Lovitură pentru personalul medical nevaccinat. Ministrul Sănătăţii a anunţat că nu renunţă la testarea COVID periodică a medicilor şi asistenţilor. Costurile ar putea fi acoperite din sumele pentru sporuri. Propunerea a stârnit imediat reacţii din partea sindicatelor din sănătate, care erau sigure că au convins autorităţile să nu introducă astfel de testări.
30% din populaţia rezidentă a Capitalei s-a vaccinat anti Covid. Valul 4 al pandemiei și posibile restricţii pentru nevaccinaţi
În septembrie, România va avea din nou, zilnic, 1.600 de noi cazuri de COVID. Cele mai multe vor fi în Bucureşti-Ilfov. Sunt cele mai recente estimări ale specialiştilor în sănătate publică. Pentru valul 4 autorităţile iau în calcul noi restricţii, multe doar pentru persoanele neimunizate. Ministrul Sănătăţii a declarat, în exclusivitate pentru TVR, că în restaurante ar putea intra doar persoanele care au certificat verde sau certificat de vaccinare.
O lună de cazare gratuită pentru studenţii vaccinaţi ai Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi din Iaşi
O lună de cazare gratis, în campusul studenţesc, dar cu o condiţie: vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2. Este 'oferta' Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi din Iaşi pentru studenţi. Profesorii speră că, în acest fel, tinerii se vor imuniza în număr cât mai mare, astfel încât, din toamnă, cursurile să poată începe faţă în faţă.
Ziua liberă pentru vaccinare anti-COVID a intrat în vigoare
Ziua liberă pentru vaccinare anti-COVID, iniţiativă a deputaţilor USR PLUS Radu Molnar şi Oana Ţoiu, a intrat în vigoare, fiind promulgată şi publicată în Monitorul Oficial, a anunţat USR PLUS într-un comunicat transmis vineri, amintind că susţine vaccinarea cetăţenilor ca principală măsură de protejare şi stopare a răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, la Tema Zilei, despre valul patru al pandemiei: Ne așteptăm la evoluții rapide. Vaccinarea completă protejează cu peste 90 la sută în fața riscului de spitalizare
Suntem într-o perioadă în care căutăm explicații, dar mai ales soluții cu privire la încetinirea ritmului vaccinării. Ne întrebăm și cum va arăta valul 4 al pandemiei, dar și ce restricții ne-ar mai putea aștepta. E vacanță, dar vrem să știm, pe cât posibil, cum se va merge la școală din toamnă. Despre toate acestea a vorbit la Tema Zilei ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.
Tot mai multe cazuri de infectare cu tulpina Delta, în timp ce Guvernul ia tot mai multe măsuri de relaxare
Astăzi au fost raportate 159 de cazuri noi de Covid și un deces, în ultimele 24 de ore. În plus, sunt tot mai multe cazuri confirmate cu tulpina Delta în România. Cele mai recente au fost depistate în județul Constanța, unde o persoană infectată a murit. Totuşi, guvernul continuă să relaxeze și mai mult restricțiile. De sâmbătă, intră în vigoare reguli noi pentru festivaluri, nunți, botezuri, dar și pentru activitățile din baruri, cluburi sau săli de jocuri.
De la 1 august, Ungaria vaccinează populația cu a treia doză de ser anti Covid
De la 1 august, Ungaria începe vaccinarea anti-COVID cu a treia doză. Este prima ţară din Uniunea Europeană care dă undă verde celei de a treia runde de vaccinare.

