Florin Cîțu: Începând cu data de 28 septembrie, toate persoanele care au mai mult de șase luni de la administrarea dozei a doua de vaccin pot începe doza a treia

Administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti COVID-19 va începe în România săptămâna viitoare, marţi, în condiţiile în care evoluţia epidemiologică este severă. Este decizia luată în unanimitate în şedinţa Comitetului pentru vaccinare, la care au participat ministrul interimar al sănătăţii, Cseke Attila, şi oficiali de la Agenția Națională a Medicamentului şi Institutul Național de Sănătate Publică. Diana Brâncuş are detalii.

Restricţii pentru nevaccinaţii anti Covid, în tot mai multe ţări europene

Guverne din întreaga Europă accelerează campaniile de imunizare, cu măsuri speciale dar și restricții noi. Noutățile zilei sunt că vaccinarea a devenit obligatorie pentru cadrele medicale din Franța, tinerii belgieni și austrieci sunt îndemnați să se vaccineze în număr cât mai mare, iar în Slovacia permisul sanitar devine obligatoriu cam peste tot.

Vaccinarea sau testarea obligatorie pentru angajații din Sănătate, Educație, Ordine Publică. Propunerea lui Nelu Tătaru, consilierul premierului, este pe masa Guvernului

Obligativitatea imunizării ar putea fi impusă, cel puțin pentru anumite categeorii. Consilierul onorific al premierului, Nelu Tătaru, susține introducerea vaccinării obligatorii sau testarea săptămânală pentru personale din sectoarele esențiale de activitate, precum profesori, polițiști, pompieri sau jandarmi. Diana Brâncuș urmărește subiectul și vine cu toate explicațiile.

Proiect: Cetățenii străini se vor putea vaccina anti-COVID în România fără restricții, contra unei taxe

Cetăţenii străini vor putea să se vaccineze anti-COVID în România fără restricţii, dar contra cost: 150 de lei pe vaccinare. Aşa prevede un proiect de ordonanță de urgență inițiat de Ministerul Sănătății. Au fost foarte multe solicitări de la străini, spun oficialii. Iar stocurile de la noi depăşesc cererea. Doar 9.400 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore.

Ultima Oră

Cele mai citite