vacanţă la mare
Ca în fiecare vară, toată lumea vrea la mare în lunile călduroase. În acest an însă, concediile la malul mării vor fi cu totul speciale pentru că şi turiştii şi cei care administrează hoteluri, localuri şi plaje trebuie să ia măsuri de protecţie, igienă suplimentară şi dezinfecţie. Peste tot vor fi obligatorii şi măsurile de distanţare socială aşa că vor fi mai puţine locuri pe terase şi şezlonguri.
Litoralul este un imens șantier. Se construiesc blocuri, se renovează hotelurile
Litoralul este în această perioadă un imens șantier. Hotelierii s-au apucat de renovări pentru a oferi turiștilor mai multe locuri de cazare și confort sporit la deschiderea sezonului. Investitorii din sectorul imobiliar ridică blocuri cu apartamente de vacanță. Chiar și așa, în zone precum Mamaia Nord, turiștii vor găsi, și în timpul sezonului estival, șantiere și drumuri neasfaltate.
Prețuri mici, turiști puțini. Programul "Litoralul pentru toți" - sejururi de 600 de lei la hotel de 4 stele
Un sejur la mare cu bani puțini este doar un vis pentru cei care au sperat să prindă programul "Litoralul pentru toţi". Hotelierii nu se grăbesc să se înscrie. Pe de altă parte, şi dacă ar vrea să meargă, turiştii nu prea au ce face în extrasezon. Terasele sunt închise, posibilităţi de distracţie nu există şi nici vremea nu e prea bună.
Mii de români preferă vacanța la cort sau la rulotă
Renunţă la confortul din hoteluri ca să se bucure mai mult de natură și să aibă un sentiment de libertate. Este cazul miilor de turişti din ţară şi din străinătate care an de an, îşi petrec vacanţa la cort, pe malul mării. Unii campează în zone amenajate, dar alţii vor să stea cât mai departe de aglomeraţie, unde liniştea este deplină. Indiferent de locul pe care îl aleg, cheltuiesc bani mai puţini. Îşi permit să stea chiar şi o lună pe litoral.
Minivacanța la final. Fiecare turist a cheltuit la mare, în medie, 300 de euro. După distracție, lungul drum spre casă
70 de mii de turişti au fost la mare de 1 Mai. Estimarea aparţine Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România. Fiecare turist a cheltuit, în medie, 300 de euro în aceste zile. Polarizarea a fost clară: în Vama Veche s-au adunat tinerii dornici să reînvie atmosfera boemă de altădată, cu focuri de tabără, cântece la chitară şi cazare la cort. La extrema cealaltă geografic şi metaforic vorbind, a fost staţiunea Mamaia. În cluburile cu pretenţii şi-au dat întâlnire cei pentru care banii nu contează.
Distracție la cote maxime în anii '90, la Neptun și Costinești, de 1 Mai. Acum, stațiunile sunt aproape pustii
Acum 20 de ani, pentru mulţi, ziua de 1 Mai era sinonimă cu Neptun sau Costineşti. Staţiunile prindeau viaţă ca prin farmec. Străzile se umpleau de tineri entuziaşti. Nu de puţine ori, chefurile s-au lăsat cu distrugeri şi intervenţia jandarmilor. Cum este acum, de 1 Mai, în Neptun sau în staţiunea tineretului, vedeţi în reportajul următor.
"Locurile se tot schimbă, dar oamenii sunt aceiași - e spiritul de Vamă". Încă o noapte de distracție la malul mării
Suntem în plin weekend de 1 Mai, iar centrul distracţiei este pe litoral. Acolo au ajuns zeci de mii de turişti, majoritatea tineri pregătiţi să se distreze cel puţin 3 zile şi 3 nopți. Nicăieri nu e ca în Vamă, spun cei care nu concep altă destinaţie de 1 Mai.
- 1
- 2