Trump amenință Europa cu tarife de 17% la importurile de alimente și produse agricole de pe bătrânul continent

Uniunea Europeană se declară „favorabilă unei soluții negociate”, dar este pregătită cu taxe de retorsiune, într-un eventual război comercial cu Statele Unite ale Americii. Asta după ce Donald Trump și-a reluat tirada pe tema supra-tarifelor comerciale. Tema a fost abordată în discuții purtate la Washington, săptămâna aceasta.

Primul summit Marea Britanie-Uniunea Europeană, la cinci ani de la Brexit

La Londra a avut loc primul summit Marea Britanie-Uniunea Europeană, la cinci ani de la Brexit. Potrivit analiștilor politici și economici, reuniunea a avut drept obiectiv resetarea relațiilor dintre Londra și Bruxelles. Marea Britanie și Uniunea Europeană au fost de acord să colaboreze în cadrul unui acord pentru că tinerii britanici și cei de pe continent să locuiască și să își găsească locuri de munca mai ușor înăuntrul Uniunii și în afara ei.

Ultima Oră

Cele mai citite