Mare parte din medicii de la Urgență din Spitalul Brașov au renunțat să mai facă gărzi. Ei protestează față de scăderea veniturilor, în urma reducerii unor sporuri

Protest al medicilor de la Unitatea de Primiri Urgențe din Spitalul Clinic Județean Brașov. Majoritatea renunță la gărzile suplimentare după ce și-au văzut salariile diminuate cu până la câteva mii de lei, în urma reducerii unor sporuri. Și sunt hotărâți să-și mențină deciziile în lipsa unor soluții. Ceea ce va avea efecte negative asupra pacienților.

Mai multe categorii de personal din Sănătate, printre care și angajații din Urgențe, nu primesc vouchere de vacanță, potrivit unei modificări legislative

Mai mulţi angajaţi ai sistemului sanitar ar putea rămâne fără vouchere de vacanţă. Sunt vizați cei din Unităţile de Primiri Urgenţe, rezidenţii sau medicii de medicină sportivă. Propunerea înaintată de Ministerul Sănătății a stârnit revoltă în rândul cadrelor medicale, pentru că aceste drepturi nu au fost acordate în totalitate până acum. Iar eliminarea lor definitivă din lege ar însemna discriminare, spun liderii Sanitas.

Incendiu într-un cămin de nefamiliști din Brazii De Sus. 19 persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit, la miezul nopții de miercuri spre joi, într-un apartament al unui cămin de nefamiliști, în Brazii De Sus, județul Prahova. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autoplatformă de salvare de la înălțimi, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe, dintre care una de transport personal și victime multiple.

Ultima Oră

Cele mai citite