ultraj
Trei politiști și un jandarm din județul Hunedoara au fost amenintați cu bătaia și puși pe fugă de mai multe persoane aflate în stare de ebrietate. S-a întâmplat în timp ce forțele de intervenție se aflau în misiune.
Pedepse dure pentru agresorii medicilor. Faptele ar putea fi încadrate la ultraj, iar pedepsele ar putea ajunge la 12 ani de închisoare
Aveți grijă cum vă comportați atunci când ajungeți la spital. Și să nu vă iețiți din fire nici dacă profesorul i-a dat o notă mică fiului sau fiicei dumneavoastră. Orice agresiune fizică poate fi încadrată la ultraj, potrivit unui proiect de lege depus la Parlament. Și puteți petrece chiar și 12 ani după gratii. Inițiatorii susțin că, în sistemul sanitar de exemplu, 4 din 5 medici sunt agresați de pacienți.
Unul dintre protestatarii care au lovit femeia jandarm pe 10 august a fost reţinut
Unul dintre protestatarii care au lovit femeia jandarm, în timpul mitingului din 10 august, a fost reţinut de procurorii Parchetului Capitalei pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Bărbatul va fi prezentat instanței cu solicitare de arestare preventivă. Surse judiciare susțin că și alte persoane vor fi audiate pe măsură ce vor fi identificate.
Procurorii cer închisoare cu executare pentru fostul deputat Cristian Boureanu, acuzat că a lovit un polițist
Procurorii au cerut condamnarea fostului deputat Cristian Boureanu la doi ani și șase luni de închisoare cu executare, la ultimul termen al dosarului în care este judecat pentru ultraj.
Polițiști amenințați cu toporișca
Un conflict în plină stradă a fost la un pas să se încheie grav pentru trei polițiști din Roman. Încercau să legitimeze un tânăr, despre care aveau informații că furase un telefon mobil. Tânărul nu a vrut să arate actele poliţiştilor, ba chiar a sărit la ei cu o toporişcă.
Doi polițiști au fost bătuți la Galați. Erau în misiune și încercau să aplaneze un conflict
Doi polițiști din Galați care au fost chemați să aplaneze un conflict au fost agresați de mai mulți indivizi de etnie romă. Oamenii legii au fost nevoiți să folosească forța ca să îi ducă la secție pe scandalagii. 3 dintre ei au fost reținuți pentru ultraj.
Polițist luat pe capotă de un șofer fără permis. Focurile de armă nu l-au oprit pe fugar
Este alertă maximă în Galaţi şi în judeţele învecinate. De 24 de ore, poliţiştii caută un tânăr fără permis de conducere, care a dat cu maşina peste un agent. Când poliţiştii au încercat să-l oprească, bărbatul a demarat, iar pe unul dintre ei l-a luat pe capotă. Oamenii legii au tras cu arma după fugar, dar individul s-a făcut nevăzut. Poliţistul rănit a ajuns la spital, însă nu a rămas internat.

Un polițist a fost lovit de un șofer după ce l-a oprit în trafic
Un poliţist din Dolj a fost lovit de şoferul pe care îl conducea la sediul poliţiei, după ce îl oprise în trafic. S-a întâmplat noaptea trecută, când poliţiştii din localitatea doljeană Pieleşti au fost solicitaţi să intervină la o tamponare.
Un șofer a lovit un polițist, după ce a avut o altercație cu părinții unui copil în Capitală
Un polițist a fost agresat, în noaptea de marți spre miercuri, în Capitală, la ieșirea din Parcul Circului. Totul a pornit de la o altercație între un șofer și părinții unui copil.