ue sancţiuni rusia

Uniunea Europeană lucrează la al 9-lea set de sancţiuni contra Rusiei, a anunţat joi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul unei vizite în Finlanda, informează Reuters.

Berlinul dorește interzicerea prezenței cetățenilor Uniunii Europene în conducerile întreprinderilor de stat ruse. S-ar pune astfel capăt "corupției strategice" a Moscovei
Germania doreşte să împiedice cetăţenii Uniunii Europene să deţină roluri-cheie în întreprinderile de stat ruse, potrivit unei propuneri cu noi sancţiuni la adresa Moscovei, consultată de cotidianul Süddeutsche Zeitung, scrie dpa.
Klaus Iohannis: România nu are de gând să intre în război. Țara noastră, ca parte a NATO, este pregătită pentru orice scenariu
România nu are de gând să intre în război. Este mesajul ferm al preşedintelui Klaus Iohannis după ce Vladimir Putin a anunţat mobilizarea parţială în Rusia şi a reluat ameninţările cu atacuri nucleare. Iohannis admite că situaţia este tensionată, dar spune că nu ar trebui să ne panicăm. Potrivit preşedintelui român, referendumurile organizate în teritoriile ucrainene ocupate de ruşi sunt inacceptabile şi nu vor fi recunoscute de nimeni.

Uniunea Europeană pregătește noi sancţiuni împotriva Rusiei
Miniştrii de externe ai Uniunii Europene (UE) au convenit miercuri să pregătească noi sancţiuni împotriva Rusiei care se vor concretiza în cel mai scurt timp, a anunţat şeful diplomaţiei comunitare, Josep Borrell, citat de EFE.

Ministrul de Externe al Ungariei: UE nu ar trebui să ia în considerare noi sancţiuni împotriva Rusiei. Acestea nu ar face decât să adâncească actuala criză energetică
Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat marţi că Uniunea Europeană nu ar trebui să ia în considerare noi sancţiuni împotriva Rusiei, pentru că acestea nu ar face decât să adâncească actuala criză energetică şi să afecteze Europa, relatează Reuters.
Clădirea Parlamentului European, iluminată în culorile drapelului ucrainean. Liderii UE iau în calcul în calcul introducerea de vize pentru cetăţenii ruşi
Sediul Parlamentului European din Bruxelles a fost iluminat în culorile drapelului Ucrainei.

Război în Ucraina, ziua 168 | Forțele armate ucrainene au avariat podul Kakhovka din regiunea Herson, una dintre rutele de transport ale ruşilor din teritoriile ocupate temporar
Forţele ruse care ocupă centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie se pregătesc să o racordeze la Crimeea, peninsulă anexată de Moscova în 2014, şi o avariază realizând această reorientare a producţiei de energie electrică, a avertizat marţi operatorul ucrainean Energoatom. Volodimir Zelenski a promis că va „elibera” Crimeea: „Acest război împotriva Ucrainei și împotriva întregii Europe libere a început cu Crimeea și trebuie să se încheie cu Crimeea – cu eliberarea ei.” Cel puțin 13 persoane au fost ucise peste noapte în urma bombardamentelor din Dnipropetrovsk. Trei civili au murit la Nikolaev. Liderii Estoniei și Finlandei doresc ca țările europene să nu mai elibereze vize de turist cetățenilor ruși, spunând că nu ar trebui să poată merge în vacanțe în Europa în timp ce guvernul rus duce un război în Ucraina. Departamentul de Stat al SUA a aprobat o asistență pentru Ucraina în valoare de 89 de milioane de dolari.
Președintele Zelenski a adresat noi critici liderilor Uniunii Europene
Liderii europeni reuniţi la Bruxelles au hotărât să interzică în mod progresiv exportul de petrol rusesc către Uniunea Europeană. Este însă prea puţin, consideră preşedintele Zelenski. El s-a adresat participanţilor la Summit pentru a le cere un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei. Şi a subliniat că, în cele 52 de zile în care Uniunea Europeană nu a mai aplicat nicio nouă sancțiune, în Ucraina au fost uciși 74 de copii.

UE nu a reuşit să ajungă la o înţelegere privind embargoul asupra petrolului rusesc. Discuțiile continuă astăzi
Uniunea Europeană nu a reuşit să ajungă duminică la o înţelegere în privinţa unui embargou asupra petrolului rusesc, dar negocierile vor continua luni dimineaţă, în contextul în care diplomaţii încearcă să facă progrese înaintea summitului UE de luni şi marţi în legătură cu o excepţie pentru livrările printr-o conductă către ţările din Europa Centrală, potrivit unor oficiali europeni, relatează Reuters.