Când eşti poet, e bine să fii prieten cu primul împărat al Romei, mai ales dacă îl lauzi. Personajul nostru de astăzi a exagerat puţin, şi a scris că împăratul era chiar descendent al zeilor.
Se descoperă lucruri din ce în ce mai impresionante la Sântana, în Arad, acolo unde a fost scoasă la iveală o cetate veche de 3.400 de ani, care se întinde pe aproape 90 de hectare. Considerată de istorici "Troia Carpaţilor", aceasta este de 3 ori mai mare decât cetatea legendară a lui Homer.
Una dintre cele mai interesante expoziţii de obiecte antice din Europa poate fi văzută acum şi în România. E găzduită de Muzeul Banatului din Timişoara. Colecţia 'Heinrich Schliemann - Descoperitorul Troiei', conţine peste 100 de artefacte unice din aur şi pietre preţioase, obiecte şi manuscrise ale celebrului arheolog german.