tratament
E aproape imposibil să faci gratis analize medicale: fondurile se epuizează repede. Programări se fac şi în iulie. Laboratoarele îi refuză şi pe cei care în starea de alertă au avut gratuitate şi peste plafoane.
Reîncepe sezonul alergiilor. Medicii recomandă purtarea măștii pentru diminuarea simptomelor
Primăvara, pomii înfloriţi şi iarba verde sunt pentru cei mai mulţi o încântare . Însă cei care suferă de alergii se pregătesc de un nou anotimp de coșmar, în care simptomele acute îi aduc vrând nevrând în cabinetele medicilor alergologi.
"Am aici o pompă de insulină, e mereu conectată la mine". Diabetul va putea fi depistat mai repede: medicii de familie pot da trimiteri pentru analize
Diabetul este una dintre bolile tăcute și este diagnosticat de cele mai multe ori atunci când pacientul este în stare gravă. Așa i s-a întâmplat și lui Ines, care, acum 5 ani, a aflat că are diabet tip 1 după ce a ajuns în comă la spital. Astfel de situaţii ar putea fi prevenite de acum, pentru că medicii de familie pot da trimiteri pentru primele analize ce ajută la diagnosticarea diabetului şi pot iniția tratamentul.
Stațiunea Soveja, perlă a turismului, în ruină
Soveja, singura stațiune din Vrancea, a ajuns o ruină. Autoritățile locale vor să redevină perla Vrancei, însă, problemele sunt multe.
CNAS: Tratamentul pentru hepatita C este asigurat din februarie
Tratamentul pentru pacienţii cu diverse forme de hepatita C şi ciroză hepatică cu virus C este asigurat începând cu luna februarie prin derularea unor contracte cost-volum-rezultat încheiate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Pfizer anunţă că pastila sa anti-COVID-19 reduce riscul de spitalizare şi de deces cu 89%
Un studiu clinic realizat de grupul Pfizer privind pastila sa anti-COVID-19 a fost stopat după ce acest medicament antiviral a demonstrat că reduce deja cu 89% riscul de spitalizare şi de deces în rândul adulţilor care prezintă riscul de a dezvolta o formă severă a maladiei, a anunţat vineri compania farmaceutică americană, citată de Reuters.
OMS adaugă pe lista medicamentelor pentru tratarea dependenței de nicotină Bupropiona şi Vareniclina
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a adăugat două medicamente folosite în tratamentul dependenţei de nicotină pe Lista Medicamentelor Esenţiale, relatează vineri dpa.
Protest la Ministerul Sănătăţii. Reprezentanții mai multor ONG-uri cer măsuri urgente pentru prevenirea HIV/SIDA
Persoanele diagnosticate cu HIV/SIDA au nevoie de tratamente fără întrerupere altfel viața lor este pusă în pericol. Cu acest mesaj s-au dus astăzi în fața ministerului Sănătăţii zeci de protestatari, membri ai ONG-urilor care luptă pentru drepturile pacienților seropozitivi. În ultima perioadă, multe scheme de tratament au fost imposibil de găsit. Iar asta poate însemna chiar și moartea unei persoane seropozitive. Ministerul promite șI bani șI măsuri. Însă România nu are o strategie națională HIV/SIDA de zece ani.
Tot mai mulţi pacienţi cu cancere pulmonare avansate, după ce spitalele de pneumologie au fost rezervate pentru COVID
Cancerul pulmonar face ravagii, după primul an al pandemiei, când spitalele de pneumologie au fost rezervate pentru COVID. E o avalanşă de pacienţi internaţi cu forme avansate de boală. În jur de trei mii de cazuri au rămas nediagnosticate, anul trecut, spun reprezentanţii bolnavilor.

