Tinerii fermieri pot primi un ajutor nerambursabil de instalare în valoare de 70.000 de euro pe proiect, fondurile urmând să fie alocate sub formă de sumă forfetară în două tranşe, potrivit Agerpres.
Tinerii fermieri care încep o afacere în domeniul agricol pot solicita finanţare, începând de astăzi, pentru obţinerea de fonduri nerambursabile de până la 70.000 de euro. Bugetul total alocat pentru acest sprijin este de 100 de milioane de euro, din care 30 de milioane de euro pentru zona montană.
Tinerii care vor să înceapă o afacere în agricultură, dar nu au bani pentru achiziția de terenuri, vor primi pământuri de la stat. Autoritățile vor să le dea în arendă sau în concesiune suprafețe de până la 50 de hectare, din domeniul public al statului. Și astfel, tinerii să pună pe picioare ferme agricole.
Cooperativa poate asigura viitorul agriculturii românești! Lucrând împreună, fermierii ar câștiga pieţe de desfacere competitive care le-ar asigura succesul în afaceri. În acte figurează zeci de cooperative, însă doar câteva dintre ele funcționează efectiv și au profit.