CNN: Escaladarea războiului comercial SUA-China pare fără sfârșit. De ce nu cedează Beijingul

Xi Jinping și Donald Trump / Profimedia Images
10 April 2025, 10:09 (actualizat 10 April 2025, 10:10)

Ceea ce trebuia să fie un război comercial istoric, definitoriu pentru o eră, lansat de președintele american Donald Trump împotriva mai multor țări, s-a concentrat, cel puțin pentru moment, pe o singură țintă: China, notează CNN.

Trump a anunțat miercuri o pauză de trei luni pentru toate tarifele „reciproce” care au intrat în vigoare cu doar câteva ore înainte – cu o singură excepție, adâncind o confruntare care riscă să destructureze comerțul dintre cele mai mari două economii ale lumii. Apoi, joi, Beijingul și-a respectat promisiunea de a introduce propriile tarife de represalii.

Ritmul escaladării a fost uluitor. În decurs de o săptămână, tarifele impuse de Trump asupra importurilor din China au crescut de la 54% la 104%, și apoi la 125% – cifre care se adaugă taxelor deja existente înainte de al doilea mandat prezidențial al lui Trump. Iar China a răspuns în mod similar, ridicând tarifele pentru toate importurile din SUA până la 84%.

Această confruntare anunță o ruptură istorică ce va cauza nu doar probleme economice pentru aceste două economii profund interconectate – ci va adăuga și un plus de tensiune în rivalitatea lor geopolitică.

„Probabil că este cel mai puternic semnal pe care l-am văzut până acum privind o decuplare dură”, a declarat Nick Marro, economist principal pentru Asia la Economist Intelligence Unit, referindu-se la un scenariu în care cele două economii nu mai au comerț sau investiții mutuale.

„Este greu de subestimat șocurile pe care le va produce acest lucru, nu doar pentru economia Chinei, ci și pentru întregul peisaj al comerțului global”, precum și pentru SUA, a adăugat el.

Trump a legat decizia de a nu acorda Chinei aceeași pauză ca altor țări de reacția rapidă a Beijingului, spunând miercuri că „China vrea să încheie un acord, doar că nu știe exact cum să o facă”.

Dar perspectiva de la Beijing este cu totul diferită.

Liderul chinez Xi Jinping, cel mai puternic conducător al țării din ultimele decenii, consideră că nu are altă opțiune decât să nu cedeze în fața a ceea ce numește „intimidarea unilaterală” a Americii. Iar el joacă și pentru publicul intern. Oficialii de la Beijing au alimentat un val de naționalism legat de represalii – parte dintr-o strategie pregătită în tăcere încă de acum patru ani, de la primul mandat al lui Trump.

Deși China a afirmat de mult că dorește negocieri, escaladarea rapidă din partea lui Trump pare să fi confirmat pentru Beijing că SUA nu este cu adevărat interesată. Iar în calculul lui Xi, spun analiștii, China este pregătită nu doar să riposteze, ci să transforme haosul comercial creat de Trump într-un avantaj strategic.

„Xi a fost clar de mult timp că se așteaptă ca China să intre într-o perioadă de luptă prelungită cu SUA și aliații săi, că trebuie să se pregătească pentru asta – și au făcut-o pe scară largă,” a spus Jacob Gunter, analist economic principal la think-tank-ul MERICS din Berlin: „Xi Jinping a acceptat provocarea și este pregătit de luptă.”

 „Război de uzură”

Rămâne o întrebare deschisă dacă Trump ar fi suspendat tarifele de represalii și în cazul Chinei, dacă Beijingul nu ar fi reacționat atât de rapid. Canada, spre exemplu, a răspuns prin represalii, dar a fost inclusă în pauză – ceea ce nu elimină tariful universal de 10% impus săptămâna trecută.

Indiferent de aceste detalii, Trump – despre care Casa Albă spunea la începutul săptămânii că are o „coloană vertebrală de oțel” – și Xi par acum blocați într-un război de uzură cu potențialul de a deraia o relație comercială dezechilibrată dar profund interdependentă, evaluată la aproximativ o jumătate de trilion de dolari.

De zeci de ani, China a fost „fabrica lumii”, cu lanțuri de producție tot mai automatizate și de înaltă tehnologie, fabricând de toate – de la produse casnice și încălțăminte la electronice, materiale de construcții, electrocasnice și panouri solare.

Aceste fabrici au satisfăcut cererea globală de produse accesibile, dar au alimentat și un deficit comercial uriaș – și o percepție în rândul unor americani, inclusiv Trump, că globalizarea a furat SUA locuri de muncă și industrii.

Majorarea tarifelor de către Trump la peste 125% ar putea reduce exporturile Chinei către SUA cu mai mult de jumătate în următorii ani, potrivit unor estimări.

Multe dintre bunurile din China nu pot fi înlocuite rapid – ceea ce va duce la creșteri ale prețurilor pentru consumatorii americani, posibil pentru ani de zile, până când noi fabrici vor deveni funcționale. Aceste costuri suplimentare ar putea echivala cu o „creștere de taxe” de aproximativ 860 de miliarde de dolari pentru americani, potrivit analiștilor de la JP Morgan.

În China, o mare parte dintre furnizori ar putea vedea cum marjele de profit – oricum mici – sunt complet șterse, declanșând un nou val de mutare a fabricilor în alte țări.

Scara tarifelor ar putea duce la „milioane de șomeri” și la un „val de falimente” în întreaga Chină, potrivit lui Victor Shih, director al Centrului China pentru Secolul XXI de la Universitatea California, San Diego. În același timp, exporturile americane către China ar putea „scădea aproape de zero”, a adăugat el.

„Dar China poate rezista mai bine decât politicienii americani,” a mai spus acesta.

Asta și pentru că liderii Partidului Comunist nu se confruntă cu presiuni imediate din partea alegătorilor sau sondajelor de opinie.

„În timpul pandemiei au închis economia provocând suferințe uriașe – și totuși, n-au avut probleme”.

Beijingul, la rândul său, crede că poate rezista furtunii.

„În fața tarifelor americane, suntem pregătiți și avem strategii. Suntem într-un război comercial cu SUA de opt ani, acumulând multă experiență”, se arată într-un editorial publicat, luni, pe prima pagină a ziarului oficial al Partidului Comunist, People’s Daily.

Editorialul nota că Beijingul ar putea lua „măsuri extraordinare” pentru a stimula consumul intern – care a fost constant slab – și să introducă alte politici pentru a sprijini economia. „Planurile de răspuns sunt bine pregătite și ample”, se afirmă în editorial.

Iar în fața incertitudinilor legate de cât de departe se va merge cu măsurile, vocile din Beijing par calme.

„Rezultatul final depinde de cine poate rezista mai mult într-un ‘război economic de uzură’”, a scris economistul Cai Tongjuan de la Universitatea Renmin din China, într-un editorial publicat în presa de stat. „Și China are clar un avantaj mai mare în ceea ce privește rezistența strategică”.

„Se pregătesc de șase ani pentru asta”

În ultimele săptămâni, Beijingul a discutat și cu țări din Europa și Asia de Sud-Est pentru a extinde cooperarea comercială – și pentru a puncta în fața SUA prin atragerea aliaților americani frustrați de războiul comercial intermitent.

Dar China se pregătește pentru fricțiuni comerciale cu SUA încă de la primul mandat al lui Trump și campania acestuia împotriva gigantului tehnologic Huawei – un semnal de alarmă pentru Beijing că ascensiunea sa economică ar putea fi amenințată dacă nu ia măsuri.

„Guvernul chinez se pregătește de șase ani pentru această zi – știau că este o posibilitate”, a spus Victor Shih, adăugând că Beijingul a sprijinit diversificarea lanțurilor de aprovizionare și a încercat să gestioneze unele dintre provocările interne în mod preventiv.

Astăzi, China este într-o poziție mult mai bună pentru a face față unui conflict comercial extins, spun experții. Comparativ cu 2018, și-a extins relațiile comerciale globale, reducând ponderea exporturilor către SUA de la aproximativ o cincime la sub 15%.

De asemenea, producătorii chinezi au dezvoltat capacități în țări terțe precum Vietnam și Cambodgia, pentru a beneficia de tarife mai mici din partea SUA.

China și-a consolidat și lanțurile de aprovizionare pentru metale rare și alte resurse critice, și-a modernizat tehnologia de fabricație cu inteligență artificială și roboți umanoizi și a intensificat dezvoltarea în tehnologii avansate precum semiconductorii. Începând cu anul trecut, guvernul a încercat să abordeze probleme precum consumul slab și datoria ridicată a administrațiilor locale.

„Slăbiciunile Chinei sunt semnificative, dar în contextul unei lupte totale, ele sunt gestionabile. SUA nu va putea, de una singură, să aducă economia Chinei în pragul colapsului”, a spus Scott Kennedy, consilier senior la Center for Strategic and International Studies din SUA.

„Oricât de greu le este celor din Washington să recunoască, atunci când China afirmă că nu poate fi oprită economic, știe ce spune”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite