Timpul, trocul erei digitale

În Elveția, Marea Britanie, Regatul Unit, Italia sau țări din Asia, sunt sute de mii de oameni înscriși pe platformele on-line unde se face schimb, nu de servicii sau obiecte, ci de timp. Sunt așa numite „bănci de timp”, relatează BBC.

Poveștile complexe pe care le spun ceasurile

Oamenii trăiesc în mod rigid după ticăitul ceasului, dar puțini sunt cei care observă trecerea timpului cu atâta precizie ca un ceasornicar. Orologia este știința măsurării timpului, iar Rebecca Struthers este primul ceasornicar din istoria Marii Britanii care a obținut un doctorat în orologie veche, scrie The Spectator.

"Este luni sau miercuri?". De unde vine confuzia în vremuri de izolare

Numărul căutărilor pe Google cu întrebarea "ce zi este astăzi?" a crescut de la instituirea regulilor privind distanțarea socială. Psihologii privesc fenomenul drept o încercare de ancorare în normal, într-un mediu foarte restrictiv. Pe Instagram, hashtag-ul cu aceeași formulă a fost postat de peste 300 de mii de ori. Încurcarea zilelor în perioada izolării este un fenomen firesc, având în vedere că izbucnirea pandemiei a rupt rutina zilnică, explică Mary E. McNaughton-Cassill, profesoară de psihologie clinică la Universitatea din Texas, citată de "The Independent".

Ultima Oră

Cele mai citite