tichete vaccinare
Se stă la coadă pentru bonurile de vaccinare. Peste 6.000 de vouchere, în valoare de 100 de lei fiecare, au ajuns și în Mehedinți, după luni bune de așteptare. Imediat ce au aflat vestea, sute de persoane s-au așezat la rând. În doar două zile au fost distribuite aproape o mie de tichete. Reprezentanții centrului spun că aglomeraţie este doar la bonuri, nu şi la vaccinare.
Sute de persoane au stat ore bune la rând pentru voucherele de vaccinare la un centru din Brăila
S-au format cozi imense miercuri, la un mall din Brăila. Oamenii au stat și câte 6 ore la rând pentru a intra în posesia voucherelor de vaccinare. Pot fi ridicate oricând, în cel mult jumătate de an din momentul imunizării cu a doua doză de vaccin, dar pentru mulți români 100 de lei e binevenită acum, înainte de Revelion.
Tot mai mulți locuitori din Ploiești și Iași aleg să se imunizeze anti Covid. Vor fi distribuite și tichetele de masă, în valoare de 100 de lei
Sunt cozi de așteptare impresionante la multe centre de vaccinare și în țară. Speriați de rata de infectare tot mai mare și de decesele din familii, oamenii au venit să se vaccineze. La Ploiești, cei imunizați cu ambele doze în septembrie sunt răsplătiți acum. Primesc din partea primăriei tichetele de masă, în valoare de 100 de lei.

