teste covid
Uniunea Europeană vrea să impună restricții celor care călătoresc pe teritoriul sau dinspre China. Pasagerii zborurilor care vin de acolo vor trebui să se testeze de Covid înainte de a urca în avion. Măsurile sunt propuse de Comisia Europeană și sunt necesare pentru o gestionare cât mai bună a unui eventual val de infecții cauzat de turiștii care vin din China.
Australia cere teste COVID călătorilor veniți din China
Australia se alătură ţărilor care le cer călătorilor veniţi din China să prezinte test covid negativ.
Testele Covid, vândute ca pâinea caldă. 33 de bolnavi de Covid-19 au murit în ultima săptămână
Creşte numărul cazurilor de Covid: aproape 3500 din peste 60 de mii de testările făcute în sistem oficial au ieşit pozitive. Peste tot sunt oameni răciţi, aşa că, de Crăciun, testele rapide din farmacii s-au dat că pâinea caldă. Şi nu se mai găsesc uşor peste tot. Mulţi nu anunţă însă doctorii dacă află acasă că au Covid. Cei bolnavi sunt sfătuiţi să ceară sfatul medicilor, pentru că şi varianta Omicron poate cauza forme severe de infecţie la cei mai vulnerabili.
Cozi uriașe în capitala Chinei, la testarea Covid
Multe locuri din oraş, inclusiv birouri din instituții, cer încă un test negativ pentru a permite accesul. Dar supermarket-urile au renunţat deja la această condiţionare, iar transportul public va renunţa începând de mâine.

BILANȚ COVID. 8.831 de cazuri noi și 28 de decese în ultimele 24 de ore. Toți pacienții care au decedat prezentau comorbidități și 20 erau nevaccinați
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.831 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 508 mai puține față de ziua anterioară. 1.688 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Testare gratuită doar pentru cei cu simptome de Covid. Cei care sunt contacţii unei persoane infectate se pot duce la centrele de recoltare numai dacă primesc o derogare
Sunt probleme cu testarea gratuită: tot mai mulţi pacienţi, contacţi Covid sau infectaţi, reclamă eficienţa procedurilor. Call Center-ul DSP Bucureşti este mai tot timpul ocupat, cu peste 22 de mii de apeluri în 24 de ore. Însă doar cei care au simptome sunt testaţi gratuit, iar cererile pot fi transmise şi online. Cum virusul se răspândeşte şi printre copii, sunt părinţi care vor să afle cât mai repede dacă cei mici s-au infectat sau nu după ce au fost în apropierea unei persoane cu Covid.
Testele Covid au ajuns în școli cu două săptămâni întârziere. De data aceasta, sunt ambalate câte două sau individual și au și instrucțiuni de utilizare
Testele rapide pentru depistarea cazurilor de Covid printre elevi au ajuns, în sfârșit, în școli, după două săptămâni de întârziere, pentru că licitaţiile au fost contestate. În total, s-au primit 10 milioane de teste de salivă care au fost distribuite în toată ţara. Urmează și altă tranşă. Cu cele de acum, fiecare elev se poate testa de patru ori.
Milioane de teste Covid ajung în școli. Dispozitivele vor fi ambalate individual sau câte două
Cele peste 10 milioane de teste de salivă pentru verificarea elevilor ajung în şcoli după ce contestaţia în cazul procesului de achiziţie a fost respinsă la finalul săptămânii trecute.
Testele de salivă pentru săptămâna viitoare nu au ajuns în școli. Chiar și dacă ar veni mâine, n-ar fi timp fizic pentru a fi ambalate individual, pentru că pachetele de componente sunt vrac
Campania de testare Covid în școli și grădinițe pare că s-a blocat după doar o săptămână. Astăzi nu s-au mai distribuit cele două teste care ar trebui folosite săptămâna viitoare. Pur și simplu noul lot nu a sosit. La inspectorate mai sunt aproximativ jumătate din testele care ar trebui folosite luni și nimic pentru joi. Nimeni nu poate spune cum se va rezolva situația.