SRI, precizări pentru Știrile TVR: Bărbatul din Pitești era într-un proces avansat de auto-radicalizare

Bărbatul din Pitești suspectat de terorism încerca să își convingă prietenii să i se alăture și să meargă cu el în Siria pentru a lupta alături de jihadiști. Cătălin Ionuț Bălan a aderat la o grupare jihadistă de pe teritoriul altui stat european și a cules informații despre un obiectiv militar de pe teritoriul României, fapte extrem de grave, a precizat purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, pentru Știrile TVR.

Suspect de terorism prins în Argeș. Românul ar fi pregătit un atentat la o bază militară din țară

Un bărbat de 39 de ani din județul Arges ar fi aderat la gruparea Stat Islamic și ar fi pregătit un atentat la o bază militară din țară. Era însă monitorizat de autorități, iar joi a fost reținut de procurorii DIICOT din Piteşti și dus la audieri. Anchetatorii au efectuat trei percheziții domiciliare în Argeș pentru prinderea lui Cătălin Ionuţ Bălan, de 39 de ani. Sub numele "Ibrahim", românul ar fi monitorizat mai multe obiective militare din țară.

Numele a doi dintre atacatorii din Londra, date publicității

Capul grupării teroriste, care a și fost fotografiat imediat după atac cu canistre legate de trup, se numea Khuram Butt și avea 27 de ani. Butt era cunoscut serviciilor de securitate, dar nu existau dovezi că ar fi plănuit un atac. Rachid Redouane, în vârstă de 30 de ani, este al doilea atacator identificat de poliție. El nu se afla în atenția serviciilor de securitate.

Românul erou din Londra cere protecție din partea ambasadei

Românul Florin Morariu, considerat erou pentru modul în care a acţionat în timpul atentatului de sâmbătă, a solicitat protecţie din partea Ambasadei României la Londra. Se teme pentru viaţa sa după ce a apărut în presa internaţională povestind cum l-a lovit pe unul din terorişti. Mâine va fi primit de reprezentanţii misiunii noastre diplomatice. Ambasadorul României în Marea Britanie, Dan Mihalache, a explicat pentru TVR cum se poate acorda această protecţie.

Cinci state arabe au întrerupt relațiile diplomatice cu Qatar. MAE a emis o atenționare de călătorie

Seism diplomatic în Golful Persic. Egiptul, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Yemenul și Bahrainul au rupt legăturile diplomatice cu Qatarul, acuzat că susține terorismul. Ministerul roman de Externe a emis un avertisment de călătorie pentru zona Golfului. Deocamdată, zborurile companiei Qatar Airways sunt operaţionale spre şi dinspre Europa, inclusiv către România, precizeaza MAE. Arabia Saudită a închis, luni seară, birourile televiziunii qatareze Al-Jazeera.

Anchetă la Londra, după atacurile de sâmbătă noapte. Polițiștii britanici cunosc identitatea celor trei atacatori

Gruparea teroristă Stat Islamic a revendicat atentatul de la Londra, soldat cu șapte morți și 48 de răniți. Identitatea atacatorilor este acum cunoscută, după cum anunță poliția, fără a furniza alte informații. Polițiștii britanici răscolesc întregul oraș în căutarea eventualilor complici ai celor trei atacatori împușcați mortal. 12 persoane suspecte - bărbați și femei - au fost reținute până acum. Una a fost pusă în libertate luni dimineață.

Ultima Oră

Cele mai citite