tensiuni
Tensiunea este în creștere la granița dintre China și India. Chinezii spun că indienii au tras focuri provocatoare și că au traversat ilegal frontiera din regiunea montană Shenpao.
UE și China încearcă să depășească tensiunile dintre ele într-un videosummit
Uniunea Europeană şi China vor încerca să depăşească tensiunile dintre ele cu ocazia unui summit în sistem de videoconferinţă ce are loc luni, acestea fiind primele discuţii oficiale între Bruxelles şi Beijing după acuzaţiile europene privind dezinformarea despre noul coronavirus de către partea chineză, relatează Reuters
Dialog româno-ungar la București. Tensiunea dintre cele două țări a crescut treptat în ultimele săptămâni în legătură cu proiectul de lege care prevede autonomia Ținutului Secuiesc
România și Ungaria revin la un dialog direct și așezat la nivel diplomatic. Ministrul român de Externe s-a întâlnit astăzi în București, cu omologul său maghiar. În conferința de presă comună, Bogdan Aurescu a îndemnat la o relație bazată pe încredere și respect între cele două țări.
Psihologii ne spun cât de grave sunt efectele izolării asupra relației de cuplu
Licențiat în psihologie, drept și medicină, cadru didactic și psihoterapeut, doctor în psihologie, autor a numeroase cărți, mai nou medic acupunctor și practicant al hipnoterapiei, pentru cei mai mulți însă dintre români, Bebe Mihăescu – pe numele său din buletin “Vasile Mihăescu” – rămâne “domnul acela simpatic, care apare la televizor și vorbește despre sex”. Așa a devenit cunoscut publicului, acum vreo 20 de ani, charismaticul psiholog de la Iași.
Grecia suplimentează forțele la granița cu Turcia. Mii de refugiați se îndreaptă către granițele UE
Tensiuni la graniţa Turciei cu Grecia. Poliţiştii greci au recurs la gaze lacrimogene pentru a ţine la distanţă grupuri de migranţi care au aruncat cu pietre, forţând intrarea. Situaţia s-a inflamat în ultimele 24 de ore, dupe ce Ankara a anunţat că dă drumul la refugiaţi spre Uniunea Europeană. Este un răspuns al Turciei după ce 33 de soldaţi ai săi au fost ucişi într-un atac la forţelor siriene în provincia Idlib. NATO s-a arătat solidară cu Turcia.
Germania va retrage o parte a soldaţilor săi staţionaţi în Irak
Armata germană a anunţat marţi retragerea unei părţi a militarilor săi staţionaţi în prezent în Irak pentru misiuni de formare, ei urmând să fie transferaţi în Iordania şi Kuweit din cauza agravării situaţiei din regiune, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Turcia: Președintele Erdogan amenință că închide bazele militare NATO de la Incirlik și Kurecik
Președintele Turciei amenință cu închiderea a două baze militare strategice utilizate de Statele Unite, pe teritoriul turc: Incirlik și Kurecik. Prima găzduiește focoase nucleare americane, cea de-a doua - o importantă stație radar a NATO.
Dilemele securităţii internaţionale. Wolfgang Ischinger, interviu exclusiv pentru “Lumea Azi”: Problema principală este lipsa de încredere dintre Rusia şi Occident
Trăim vremuri complicate. Dacă te uiţi pe harta lumii, practic nu mai există niciun loc liniştit. Autorul volumului “Vremuri periculoase”, Wolfgang Ischinger, în egală măsură unul dintre cei mai buni diplomaţi ai Germaniei, a vorbit la Bucureşti despre ameninţările secolului XXI. Ce mişcări va face Rusia, dar China? Dragoş Tăbăran a stat de vorbă cu fostul preşedinte al Conferinţei pentru Securitate de la Munchen.
Viorica Dăncilă, după ce Ponta a vorbit despre troc: Stil duplicitar și mincinos
Viorica Dăncilă l-a catalogat pe Victor Ponta având un stil duplicitar și mincinos, după ce fostul premier a afirmat că liderul PSD i-a promis că va da ALDE afară de la guvernare și că Pro România va primi ce ministere vrea. Viorica Dăncilă a susținut că PSD nu face trocuri politice.

