Asistenţii sociali protestează astăzi în faţa Guvernului. Ei sunt nemulţumiţi de actuala formă a Ordonanţei de Urgenţă privind tăierile bugetare, aflată pe masa Executivului.
Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a explicat, într-un interviu la TVR INFO, că oprirea trendului ascendent al inflaţiei e strâns legată de deciziile Guvernului privind politicile fiscale.
Măsurile de reducere a cheltuielilor, anunţate de Guvern, stârnesc deja nemulţumiri. Reprezentanţii elevilor şi cei ai angajaţilor din sănătate au ieşit în stradă ca să îşi apere drepturile. Unii miniştri spun că vor demisiona dacă nu primesc sumele cerute. Iar Opoziţia critică declaraţiile oficialilor guvernamentali şi faptul că nici acum proiectul de buget nu a fost pus în dezbatere publică.
Guvernul pregătește concedieri și vrea să taie din cheltuielile care cresc alarmant. Este semn că statul se apropie de fundul sacului și ia măsuri. Luni încep evaluări în fiecare minister și instituție a statului. Cine nu lucrează pleacă acasă. Guvernul ia în calcul și impozitarea pensiilor speciale.