EXCLUSIVITATE Franța promite să sprijine la summitul NATO inițiativa României privind dosarul securității la Marea Neagră

România își caută aliați ca să introducă pe agenda summitului NATO din această vară dosarul Mării Negre. Parisul a promis sprijin. Va continua programul de vizite al navelor franceze la Marea Neagră, în contextul întăririi securității pe flancul estic al Alianței, a declarat ministrul Apărării, Mihai Fifor, după întâlnirea cu omologul francez.

Klaus Iohannis, primul șef de stat din Europa Centrală și de Est care va fi primit de președintele Trump la Casa Albă. Agenda întâlnirii

Întâlnire de gradul zero Trump - Iohannis la Casa Albă, vinerea viitoare, pe 9 iunie. Președintele Iohannis a scris pe Facebook că discuțiile vor viza aprofundarea parteneriatului strategic dintre România și SUA. Acesta va fi punctul culminant al vizitei președintelui României la Washington, primul șef de stat din Europa Centrala și de Est care va fi primit de președintele Trump.

Trump l-a bruscat pe premierul muntenegrean pentru a ajunge în fața liderilor statelor NATO. VIDEO viral în online

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, pare că îl îmbrâncește pe premierul Muntenegrului, Dusko Markovic, la summitul NATO de la Bruxelles. Materialul video cu gestul liderului de la Casa Albă a devenit viral pe internet. Părerile utilizatorilor sunt împărțite. Unii comentează pe marginea brutalității cu care Trump și-a făcut loc, alții cred că este doar un gest "de vestiar", la care premierul Muntenegrului ar fi reacționat cordial.

Iohannis după summitul NATO: Am evidențiat statutul României de contributor important și responsabil, care își respectă toate angajamentele

Președintele Klaus Iohannis a punctat după reuniunea de la Bruxelles prioritățile României: o Alianță puternică, un parteneriat transatlantic consolidat și un flanc estic întărit. "Am evidențiat statutul României de contributor important și responsabil la NATO, care își respectă toate angajamentele", a indicat șeful statului. "Pot să spun că la această reuniune, și la această reuniune, România și-a atins obiectivele", a conchis Klaus Iohannis.

Ceremonii oficiale în Polonia, pentru primirea militarilor NATO. Urmează un amplu exerciţiu americano-polonez

3.500 de militari americani sunt desfăşuraţi în Polonia, în cadrul operaţiunilor de consolidare a capacităţilor militare în Europa de Est. Noua bază se află în vestul Poloniei, iar ceremoniile oficiale pentru primirea americanilor, la care participă şi premierul Poloniei, încep sâmbătă. Rusia consideră că e vorba despre o manevră agresivă la frontieră.

Ultima Oră

Cele mai citite