Greva fermierilor din Germania a provocat blocaje în trafic

Sunt blocaje uriașe în traficul rutier din Germania. Fermierii protestează la nivel național față de planurile guvernului privind eliminarea treptată a subvențiilor în agricultură, în special reducerea subvențiilor la motorină. Executivul german încearcă și prin aceste măsuri să redreseze finanţele publice.

Magazinele din Franţa vor fi amendate dacă lasă becurile aprinse prea mult timp

Autorităţile franceze au dezvăluit joi un set de măsuri, printre care se numără şi subvenţii pentru instalarea de termostate inteligente în gospodării şi restricţii cu privire la orele de funcţionare a instalaţiilor de iluminat din magazine, pentru a se asigura de menţinerea pe o traiectorie descendentă a consumului de energie, transmite Bloomberg.

Zeci de ucraineni din Arad au protestat în Piața Avram Iancu. Familii întregi de refugiați, speriate că vor ajunge pe drumuri

Ucrainenii stabiliți în România nu au mai primit de câteva luni sprijinul financiar pentru cazare și masă de la statul român. Câteva zeci de refugiați din Arad au ieșit în stradă pentru a atrage atenția asupra situației în care se află. Chiar dacă sunt angajați, nu câștigă prea mult, iar banii nu sunt suficienți pentru a acoperi mai ales costurile cu chiria.

Agricultorii și fermierii anunță creșteri de prețuri. Dorin Cojocaru, director APRIL: ”Poate fi ultimul an în care mai vedem telemea”. Avertismente pentru industria alimentară

Seceta a distrus hrana animalelor, iar unii fermieri s-au văzut nevoiți să-şi sacrifice vacile și oile, pentru că nu au cu ce să le hrănească și nu mai dau lapte. Producția de lapte românesc stagnând, vom consuma lapte din import. Dorin Cojocaru, preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), a explicat la TVR INFO care vor fi problemele cu care se vor confrunta atât producătorii, cât și consumatorii de produse lactate din România.

Ultima Oră

Cele mai citite